JURNALUL UNUI AIURIT ( 1 )

Avertizez, pe cel sau pe cea în mîinile căruia va cădea acest manuscris, că trebuie să afle de la bun început un fapt cutremurător: informaţiile cuprinse în el sunt de o importanţă capitală pentru omenire, în particular pentru proiectarea psiho-motorie a sentimentelor şi imaginilor prin cuvinte.

12 aprilie

Azi deschid prima filă, aşa:
Jur
Îm-pre-jur
în-jur con-jur, sper-jur, exact pe cont-ur.
Da, aţi ghicit este vorba de un jurnal în care am să notez toate schimbările notabile pe care le voi observa asupra mea şi a realităţii din…jur. Azi-dimineaţă, m-am învoit de la slujbă pe motiv că sufăr de o acută dermatită de contact (în paranteză fie spus, înafara unui herpes localizat pe pielea cefei n-am avut niciodată afecțiuni dermatologice) Şi nici măcar nu mi-am minţit superiorii, contact am avut cu o persoană de sex opus, destul de libertină, pe numele ei de scenă Flufy, iar pe stradă i se spune Lili-Jegoasa. Am băut rom, pe urmă vin şi la urmă nişte spumos şi- am discutat mult într-o poziţie relaxată, pe canapeaua din garsoniera mea. În tot acest timp, fata mă pisa să îmi iau angajamente, dar tot ce am putut lua, asta am constat-o spre dimineaţă, au fost cîteva perechi de păduchi corporali, popular denumiţi ”lăţei de curvă”. Să nu credeţi că am păreri preconcepute, nu mă interesează nici rasa, nici religia, nici statutul persoanelor care intră în vorbă cu mine, dar nivelul intelectual al tipei este dezastruos, citeşte doar revistele cu produse cosmetice şi audiază o muzică de tot rîsul: depeche mode, bob dylan, fredy mercury  (nu ştiu ce găsesc femeile la ăştia doi, mie mi se par complet lipsiţi de haz) şi alte chestii absolut comerciale.

tot 12 aprilie mai spre seară

Ca să scap de mîncărimea enervantă din zona genitală am început să privesc peretele gol din dreptul canapelei. Am fixat insistent un punct închis la culoare, probabil floarea unui cui sau o gînganie strivită în var şi, treptat, cu mult efort mental, am început să trasez semidrepte pe acea canava sui-generis. În şcoala generală eram destul de dotat la desen la geometria plană şi-n spaţiu, puteam ajunge arhitect sau barem desenator tehnic. Cînd fluxul meu mental a atins picul maxim, pînă la linia tavanului, am realizat că desenasem o schemă uimitor de clară: pătrate şi dreptunghiuri unele mai late altele mai lunguieţe se intersectau într-o tramă logică. În centru am plasat figura mea, crisos-rectangulară, lîngă unghiul drept din stînga mea o figură abstract-feminină, putea fi şi Lily-Flufy, deşi tipei nu îi păstrasem o afecţiune evidentă şi jur-împrejur, strîns şi sper-jur în conturu-mi alte concepte de prim rang: Dev-enire, Tran-sfor-marea şi fireşte, principiul primordial, Procreaţia. Aici am inclus proiecţia proprie, nu doar dansul spermatozoizilor în jurul unui ovul şi răcnetele de împerechere ci şi arhetipul vocabulelor, scris/citit/răs sau râs/citit.
Dacă individa aceea îmi dădea o boală mai emblematică, cum ar fi coriazisul, lepra sau erizipelul probabil că aş fi reuşit să rezolv interdependenţa dintre Ea/El/ lume ca lectură dacă nu chiar cvadratura elipsoidei. sau era a cercului?
Înainte de a adormi am perceput,în sfîrşit, cum golul lăuntric şi amar se umple şi plutesc între corpurile acelea plane, dar atît de reliefate structural şi ontogenetic.cred cu tărie că experimentul trebuie consacrat!

23 aprilie

(ca să fie clar şi edificator pentru orice cititor, pentru viitorime, cine sunt, cum m-am dezvoltat la început şi altele despre originea mea)

Mă numesc Dagobert Epicrysos Grispatu şi m-am născut într-un pitoresc oraş situat pe un litoral, cel puţin aşa mi s-a spus, deşi uneori nu sunt sigur de veridicitatea informaţiilor parvenite de la rudele apropiate, singura amintire despre Port Skupidia fiind mîlul pînă la genunchi, mirosul de alge putrede şi mormanele uriaşe de gunoaie care-mi barau paşii de ţînc. Primul prenume i-l datorez mamei mele, care în copilărie adora revistele de benzi desenate franţuzeşti şi-şi dorea foarte mult un pisoiaş in rasa Chartreux, ştiţi, soiul acela de aristocrate drăgălaşe, pufoase, cu blana bleu-pal şi ochi de nuanţa chihlimbarului. Ei bine, nu a avut parte şi atunci, cînd m-am născut eu, mi-a pus acest nume, Dagobert. În paranteză fie spus, urăsc să mi se spună dagy sau berty, la nevoie mă recomand simplu Chris. Al doilea prenume mi l-a dat naşul de botez, un pasionat degustător al rachiului de pere şi al limbilor clasice. El le-a zis, imediat după naşterea mea, femeilor care mă înconjurau curioase să îmi numere cu exactitate degetele de la mîini şi de la picioare:
,, bani să-i cumpăr pruncului un lănţic de aur, aşa cum se obişnuieşte, n-am, deci îi voi face un cadou rar, am să îi pun un nume semnificativ, că poate are noroc în viaţă dacă nu a avut norocul să se nască cu o linguriţă de aur sau argint în gură!” E drept, de linguriţă din metale preţioase nu am avut eu parte dar a fost una obişnuită din aliajul numit alpaca cu care mîncam gris cu lapte, am folosit-o pînă nu demult. Nu mi-am cunoscut tatăl, se pare că era un bărbat brunet, foarte pasional şi cu inimă largă, care se ocupa cu negoţul de cherestea şi, zice-se, cu contrabanda de sare, mahorcă şi alcool contrafăcut. Mi-ar fi plăcut să fi avut o meserie onorabilă, medic, căpitan de cursă lungă, preot sau barem măcelar, dar părinţii nu poţi să îi alegi, e un empirism îndelung verificat.
Despre studii n-am să relatez prea multe, nu are mare relevanţă, tot ce pot să spun este că pe la 25 de ani m-am pomenit tehnician-operator la dozatorul de amidon şi gluten într-o fabrică de paste făinoase, o profesie destul de onorabilă, dacă te gîndeşti bine, mai ales că prînzul nu e o problemă niciodată: tagliateli, spagheti, fusili, tortelini, tot ce îţi pofteşte inima poţi înfuleca pe gratis, totul e să-ţi aduci sosurile de acasă.

17 mai

Plouă, destul de inutil sau cel puţin acesta este impresia mea. Nu am scris de ceva vreme în jurnal. Motivul este că trebuie să mă concentrez spre planificarea ideii de Prim-ordinar. Miezul ambicongruent mi-e clar dar, totuşi, lucrurile se complică atunci cînd vreau să îl transpun în cuvinte recognoscibile. Azi am mîncat gris cu lapte şi mi-am amintit de copilărie.

32 mai

Ceva extraordinar mi s-a întîmplat ieri, către miezul nopţii. Citeam din cărţoaia ” manualul patiserului debutant”, vroiam să scap de slujba aceea de rutină din branşa pastelor şi ascultam HIM, vocea lui Ville Valo îmi provoacă, seara tîrziu, o erecţie prelungită, şi muzica celor de la Rammstein, în tandem, cu cîte o cască în fiecare ureche. Întodeauna mi-am dorit să cînt la o chitară caldă, să simt vibraţia waţilor din degete pînă-n tîmple dar miacă-mea m-a forţat să fac pian şi am urît din răsputeri contratul clapelor dar şi absurdul lovirii lor cu buricul degetelor ca să faci să vibreze nişte corzi. Multă vreme m-au urmărit odioasele caiete ale lui Czerny şi figura mustăcioasă a doamnei Artiţa Frîncescu-Fleancă, văduvă a baritonului Fleancă care mă lovea la fiecare notă greşită cu o lingură de lemn peste degete.
Deodată, tocmai ce reciteam pasajul ” pentru ca foile de aluat fraged să nu se lipească, folosiţi o pensulă moale înmuiată în ulei sau unt topit şi sigilaţi-le cu mişcări longitudinale de du-te-vino” cînd un declic m-a înţepat în ambele timpane. Am lăsat cartea şi, în siajul fulgerului globular care-mi străbătea de la est la vest fruntea am văzut, perceput, auzit cu aria auditivă interioară următoarele: ipsi/ clanc/dvuf, paci/panci/, lufluf, scrîb, borp, vrînci, iar la urmă foarte clar, nu putea fi o greşeală ” balfomet” şi din nou prelung, ”baaal-fo-me-tiii” de mi-au ţiuit urechile peste muzica ce-o auzeam în căşti vreo cinci minute.
După ce mi-am reinstaurat liniştea în cap cu o duşcă mare de ceai de gălbenele am simţit imperioasa nevoie să împărtăşesc cuiva cele trăite. Am deschis fereastra şi am strigat din răsputeri : baaalfomeeet, dar străzile erau pustii, trecuse bine de miezul nopţii şi mi-au răspuns doar cîţiva maidanezi. Am realizat atunci cît de rupt de societate sunt, şi, febril, am pus mîna pe telefonul mobil şi am format numărul lui Riţu, fostul meu coleg de bancă din timpul liceului. Se numea de fapt Florin Ristea, noi îl poreclisem Riţu-Plăcintă fiindcă halea mereu brioşe şi merdenele. Nu-l mai căutasem de trei-patru ani, dar asta nu conta aveam nevoie de un spirit suficient de cultivat ca să mă înţeleagă. A durat ceva vreme pînă să-mi răspundă cu o voce înnăbuşită: ”cine plm, mă sună?” I-am răspuns, tare bucuros că-l aud:” Riţule, omule, trebuie să îţi împărtăşesc ceva epocal, ţine de universalitatea percepţiilor senzoriale traduse în limbaj convenţional!” În receptor am auzit un geamăt lung, dar am continuat: ”dormi, mă? scuză-mă dacă te-am trezit, dar trebuie să-ţi vorbesc urgent…tot pe aleea Dropiei locuieşti?” Mă temeam să nu închidă, dar el a gemut din nou, vizibil şi audibil de sfîşietor:” nu-s acasă, mă, sunt în ambulanţă, am făcut o criză urîtă, cred că-s hipoglicemios, hipotensiv, hipovolumic, dracu ştie ce am că mi-au ieşit bube roşii pe tot corpul!”. În timp ce mă încălţam şi îmi luam din cuier hanoracul am întrebat plin de compasiune: şi unde te duc?” . După un zdrăngănit, Riţu a suspinat: ”unde dreak să mă ducă…la circ, la grădina zoo? Mă duc la clinica de dermatologie, cel puţin aşa mi-a zis paramedicul!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s