JURNALUL UNUI AIURIT ( 3 )

3.

15 iunie

Gata, am terminat-o cu odioasa carieră de fabricant de paste făinoase. Ieri, pe la prînz, îngreţoşat de duhoarea ce se degaja din buncărul cu tocătură pentru colţunaşi, pe cuvîntul meu că puţea ca un cimitir avar răscolit de buldozere, am intrat, fără să bat la uşă în biroul patronului şi i-am azvîrlit o mostră de tortelini con carne vero pe birou. Macaronarul a mirosit-o cu prudenţă şi m-a privit mirat ca pe un exemplar rar de lumpenproletar.
” Che cosa succede, amico mio?”.
Am început să rînjesc:
“Aia s-a-ntîmplat că m-am săturat de porcăriile tale de tăiţei!”
Atunci, a început să zbiere şi să dea cu pumnul în masă:
” Ma, che cazza vuoi, mai multe banii? Dai la tine molto denaro, va bene?”
M-am aplecat spre el şi am strigat la trei palme de obrazu-i înroşit de furie:
” Să-ţi bagi în cur denaro, va bene? Adio, arivederci, asta la vista, mînca-mi-ai batista şi n-am cuvinte!”
Am ieşit trîntind uşa şi, vă mărturisesc, nu m-am simţit atît de uşurat decît atunci cînd i-am strigat profesoarei mele de pian, maică-mi îi intrase în cap că educaţia mea nu-i completă dacă nu învăţ să clămpănesc la instrumentul ăla, după opt ani de chin: “mă piş pe muzica ta de rahat…mă piş şi mă cac pe mahler, wagner, stravinski, liszt şi pe toată şleahta de nemţotei şi jidani cîntăcioşi!”
În această stare de spirit am trecut pe la spital, cu pretextul să văd ce face Riţu. Aparent îi mergea bine, se ridicase din pat şi mi-a spus că mîine vor să-l externeze.
” Totuşi, a adăugat el, pipăindu-şi obrazul ca o oală cîrpită grosolan, plin de găuri, cusături şi umflături, cum o să intru la ore în halul ăsta?”
Predă istoria şi geografia la un liceu de haimanale cu bani şi cretinii lui de elevi de-abia aşteaptă cel mai mic prilej să-l batjocorească.
” Las’ amice, l-am încurajat, putea să fie mai rău, să rămîi cu un ochi în frunte sau gura la ceafă!”
„ Doctorii habar nu au ce boală a dat peste mine…m-au umflat cu injecţii, mi-au ciopîrţit mutra dar un diagnostic clar tot nu au putut să-mi pună! Totuşi, şi-a amintit el, de ce naiba m-ai căutat acum două săptămîni în toiul nopţii?”
„N-are importanţă, Riţule, important e că ai supravieţuit!”
Cînd i-am comunicat Clemfatiei eliberarea mea de sub jugul producătorului de tăiţei, ea a jubilat:
” Foarte bine-ai făcut, Crys, acum te vei putea concentra nestingherit la proiectul de autodevenire…ai făcut adnotările alea, cum ţi-am explicat, pentru cărţile alea lui Dilthey, von Wiese şi aialaltă a lui Kripke, Wittgenstein on Rules and Private Language?!
” Da, le-am făcut, am minţit fără să clipesc, dar Schripke ăla mi s-a părut cam indigest!”
Ea s-a încruntat ca şi cum ar fi avut dinainte un şcolar obraznic şi o undă de inconfundabilă mireasmă feminină compusă din parfum de zambile, neroli şi un subtil iz de castoreum infiltrîndu-se dinspre subsuorile-i păroase m-a făcut să frisonez, iar în creier îmi răsunau vesele, sincopate vocabule: pun-sap, prov-glap, itsi-mo-ki, lac-clac-mac.Toate bune şi frumoase cu studiul dar ar trebui să-mi caut ceva de muncă, nu mai am sfanţ după ce-am părăsit coşmelia macaronarului. N-am găsit decît oferte pentru agent de vînzări, director marketing, engeener designer sistem, agent de pază, operator salubritate şi undeva pe un sait al comunităţii rrome un anunţ hazos: “vină să te angajez la fabrica dă cărămide a lu Fane Cărămidaru şi-o să ai baftă la fimei, bani şi la tătă veaţa tea!”

22 iunie

Scriind doar trei consoane K, L, F îmi dau seama de complexitatea relaţiei mele cu Faty. Studiez, aprofundez, trec în goană marettiană peste concepte, joc automatisme cognitive, sparg dogme, sap la rădăcina conceptelor şi, cînd oboseala mă copleşeşte, tîrziu în noapte, desenez la nesfîrşit aceste trei litere magice. Am rugat-o să-mi dea o fotografie şi, după ceva codeli şi pretexte transparente mi-a dat una de pe la nouă-zece ani, o klemfy deja plinuţă şi bucălată care privea cu ochii ei întunecaţi şi trişti spre obiectivul camerei.
Am încercat să cuprind într-o formulă exactă, dar şi entropică, principialitatea ideilor pe care le cizelez şi mi-a ieşit ceva destul de derutant:
E ≥ N + A √ 0, 639 / A – f.m.h x PS –lim ∞ , unde N reprezintă nominalul cognitiv extins, A, arbitrariul uman, PS perpetuarea speciei iar f.m. factorul marinettian de complementaritate specific cuplurilor hetero.
N-am reușit să adorm, în cap mi se învîrtea o morişcă matriceală care ar elimina, probabil pe N, inegalitatea atavică sau barem afurisitul ăla de factor indecis.

24 iunie

Din curiozitate sau poate chiar împins de nevoie am format numărul de telefon al fabricantului de cărămizi. Mi-a răspuns o voce mieroasă şi în acelaşi timp răguşită de femeie fumătoare: ” babacu-miu îi plecat cu treabă, dar dacă vrei pentru angajare vino mneata, aşea, după prînz, pe Cîmpului număru unşpe, aici îi sediu’ dă la firmă!” Un taxi m-a lăsat la marginea unui bărăgan plin de scaieţi, strada Cîmpului este chiar în cîmp, ultima din şirul de uliţe din periferia de sud. Casele arătau straniu, ca-n filmele cu Raj Kapur, vopsite în culori stridente sau placate cu faianţă şi acoperişuri din tablă cu turnuleţe poleite. Am sărit un şanţ plin de zoaie, strada nu este canalizată, şi am strigat spre o curte împrejmuită cu scînduri unde o babă în largi fuste multicolore întindea nişte ţoale la uscat:
” Fiţi amabilă, pe domnu Fane, unde-l pot găsi?”
Femeia a ridicat capul şi codiţele slinoase împletite cu taleri aurii au zăngănit:
” Haoleu, frumosule, chiposule, mînca-ţ-aş io norocu tieu, chiar pă bulibaşa-l cauţ…da’ ce treabă ai tu cu iel, hai spunem’?”
În cîteva minute uliţa s-a umplut de ţînci bruneţi, de ambele sexe, unii desculţi, majoritatea mucoşi dar şi de adulţi gălăgioşi care m-au asaltat. Mă trăgeau literalmente de haine vorbeau toţi odată şi m-au supus la un şir incoerent de întrebări pînă cînd a apărut un individ burtos, cu mustaţa pe oală şi o pălărie enormă, neagră, cu boruri largi pe creştet.
” Barosane, gagiu’ ăsta zice că vrea să munceşte păntru tine!” l-a lămurit unul dintre asaltatori.
Burtosul a făcut un semn larg spre ceată:
”Hai, valea, nu vedeţi că am treabă cu omu’ ?” apoi s-a întors spre mine: ” ştii cum să face cărămizile?”
Mi-am mărturisit ignoranţa în domeniu, dar l-am asigurat că voi face toate eforturile să învăţ. Un canin îmbrăcat în aur i-a sticlit ironic pe sub mustăţoaie:
”Nu-i problemă, nu trăbe cine ştie ce minte ca s-o faci, Hendrics îţi arată, mintenaş, precesul tecnolojic! Hendricse, mînca-ţ-aş io coliva tea, fă-te-ncoa!” Hendrics, un ţigan ciolănos, cu pomeţii crestaţi de cicatrici m-a condus spre o colină joasă, unde, la liziera unor salcîmi uscaţi, am dat de o rîpă cu lut gălbui. Lîngă buza ei, un patrulater cam de o sută de metri pătraţi plin cu apă mocirloasă, cîţiva baloţi de paie şi nişte scînduri lungi pline cu cărămizi umede. Într-adevăr, nu era mare scofală, luai o lopată zdravănă de lut, o umezeai, o amestecai cu paie şi o trînteai în tiparul din lemn. După cinci-şase încercări nereuşite, urmărindu-i atent mişcările am reuşit să confecţionez o cărămidă cu feţele paralele.
”Unde-i cuptorul de ars?” l-am întrebat, iar el a început să hohotească arătînd cu un deget spre boltă:
” Iaca, cuptioru, le arde soarile, mîncaţ-aş io priceperea lu’ matale!”
Deşi îndeletnicirea aceea mi s-a mult mai interesantă decît cea de confecţioner de tăiţei şi, categoric net superioară din pdv economic, n-am rămas în cărămidăria lui Fane Cărămidaru decît trei zile.
„Aoleuuu, să-mi sară mie ochii de nu-mi pare rău, a exclamat el cînd i-am spus că demisionez, ai meseria-n sînje, îţi spune tetea, c-am făcut cu mînurile astea doă un catralion dă cărămizi îi păcat dă tine, gagiule, ai talent ş-ai cîştiga biştari mulţi dîn afacerea asta!”

29 iunie

Ieri a fost ziua de naştere a Clemfatiei, prilej să îi fac un cadou semnificativ „ patologia infecţiilor cu staphilococcus aureus” şi un ghiveci cu violete de parma, floarea ei preferată. Am profitat de ocazie ca să marchez un cert progres în relaţie. I-am mărturisit că intenţionasem să-i prepar un tort aniversar dar, deşi cunoştinţele mele de geometru erau desăvîrşite cele de cofetar nu le egalau, aşa că fiersesem un castron mare de gris cu lapte ornat cu dulceaţă de vişine şi o lumînare în forma cifrei „28”.
„ Lasă dragule, a susurat ea, e bun şi ăsta…dar, dacă doreşti cu adevărat să fie o aniversare desăvîrşită ştii ce mi-aş dori? Un profiterol triplu, cu îngheţată de vanilie, frişcă şi fulgi de ciocolată, omăt, deasupra!”
Ne-am îndreptat mînă-n mînă spre cofetăria „Lotusul” unde nu am găsit profiterol, dar am îngurgitat ecleruri, indiene şi amandine în valoare de o sută de roni, bani pe care-i primisem de la cărămidar. Totuşi, în pofida dezamăgirii, la despărţire, Clemfy a mea mi-a dat voie să-i ating lobul urechii cu limba, după care ne-am sărutat minute-n şir, ca eschimoşii, frecîndu-ne nasurile.

Iulie, doi

M-am chinuit din nou cu conglomeratul de idei antropice şi entropice. Cînd obosesc gîndind şi cuantificînd concepte compun versuri. Nu e mare lucru, am poezia în sînge deşi, îmi amintesc cu exactitate, în clasele primare refuzam categoric, cu prilejul serbărilor de sfîrşit de an, să recit ceva, nici după ce învăţătoarea mă urechea sau mă plesnea peste unghiile degetelor cu un liniar. Poemul, mi-a luat trei ore să-l redactez sună aşa:
sambuco în siaj şi nouă stele / eres pilos escamotat de vid / julit crepuscul de guvid / plumbos alert asalt cu zăbrele / animbic trepanat garou gravid / extenuant extatic gol între bretele.

Deşi nu are niciun verb în compoziţie, cred că Clemfatia îl va savura ca pe-o savarină.

5 iulie

Nu înţelegeam aseară de ce auzeam de-afară un cor de urlete, ţipete de veselie, pocnituri şi vedeam cerul brăzdat de trasoare şi explozii multicolore. Era sărbătoare, ziua independenţei sua, nicio scofală pentru cei pe care situaţia geopolitică şi raportul de forţe occident-orient îi lasă rece. Dacă tot mi-au tulburat somnul cu artificiile, am reflectat puţin la impactul actual al marelui jandarm al democraţiei mondiale şi la figura pitorescului general Washington, prima personalitate care a purtat o proteză dentară, e drept, confecţionată din lemn. Mai bine înghiţeam un antidepresiv şi mă culcam, fiindcă au început să mă doară dinţii de parcă aş fi muşcat dintr-o scîndură de esenţă tare, ceva american, hickory, tek sau altă lemn dur. Căutînd pe internet, în lipsă de calmante, un leac neconvenţional, am aflat şi că există un grup zodiacal al zilei de patru iulie, format din nativii Raci care sunt foarte mîndri de originea lor! Aceste persoane, cică, ar fi extrem de adaptabile, capabile de un efort susţinut, corecte în calitate de contribuabili şi recomandate pentru funcţii de conducere. Alte trăsături neobişnuite ar fi aceea de a fi capabili să ghicească gîndurile, sentimentele şi intenţiile celor din jur. Nu ştiu ce mi-a venit, am pus mîna pe telefon şi l-am sunat pe Riţu:
” Cum te mai simţi, dormi cumva şi te-am trezit?”
Mi-a răspuns morocănos:
” Ca dracu, mă dor dinţii de mor…cred că în timp ce eram leşinat medicii mi-au forţat gura cu un căluş ca să mă intubeze şi mi-au rupt o coroană!”
I-am explicat şi lui efectul paranormal al zilei în care Washington şi şleahta lui de revoluţionari au făcut rahatul bici.
” Eşti dus cu capu’ ce are a face coroana mea cu ziua americii?”
” Vrei să vin la tine, poate trec pe la farmacie cu program de noapte-?!”
” Culcă-te şi lasă-mă dracului în pace!” a strigat el şi a închis.

7 iulie

De patru zile m-am înscris la un curs de masaj, reflexo, magneto şi radiokinetoterapie. Trebuie să-mi plătesc cumva facturile, fiindcă meseria de operator paste făinoase şi cea de cărămidar nu mi-au adus cîştiguri consistente, m-am gîndit să aleg una adecvată aptitudinilor mele native. Clemfatia m-a încurajat în acest demers şi mi-a promis că-mi face rost de clienţi printre ologii care se îngrămădesc pe culoarele spitalului. După episodul cu aniversarea o simt foarte sensibilă, în preajma mea frisonează şi se pisiceşte, deşi nu am împins mai departe apropierile corporale de simple pupături nevinovate.
Am fost conştient de pe la 10-12 ani de fluxul bioenergetic ridicat care-mi străbătea corpul.Toate pisicile atinse de mînile mele torceau, chiar dacă părul li se ridica pe spinare, iar cîinii cînd îmi lingeau degetele, strănutînd gîdilaţi de scintilaţiile degajate.Odată, mi-am aşezat palmele deasupra unui pui de găină sugrumat de văru-meu, un ţînc cu porniri sadice, nu ştiu ce s-o fi ales de viaţa lui, dacă nu e-n puşcărie atunci probabil a intrat în breasla ucigaşilor plătiţi. N-a durat mai mult de trei minute şi puiul a început să se zbată, să dea din aripioare şi să piuie, dar experimentul nu a avut răsunet printre tovarăşii mei de joacă fiindcă sadicul infantil l-a suprimat definitiv retezîndu-i căpşorul auriu cu un briceag.

8 iulie

Azi dimineaţă am avut parte de o întîlnire surprinzătoare. Îmi petrecuse, din nou, jumătate din noapte cu cărţile lui Jung şi calcularea tangentei la curba parcursă de un eon în mişcare cu viteză marettiană constantă şi am intrat într-un cafe-bar din apropiere ca să beau un expresso. Încăperea era aproape goală, doar o bărmăniţă cu nasul mare şi părul de culoarea morcovului picotea în faţa aparatului pufăitor, iar într-un colţ un bărbat înalt, brunet, cu faţa prelungă, căruia nu i-am dat, pe moment, atenţie. Cînd am dus ceaşca la buze, i-am auzit vocea cavernoasă spunînd răspicat:
” Cofeina nu te ajută decît pe moment! Eu, după o noapte pierdută beau un pahar mare de oţet de mere încălzit la temperatura corpului, fac un duş ca gheaţa şi alerg 3-4 mile în ritm susţinut… dacă nici asta nu ar efect, înghit trei ouă crude şi o jumătate de duzină de ardei iuţi!”
L-am măsurat de sus pînă jos, era înţolit elegant într-un costum de culoarea antracitului, cămaşă bleumarin, cravată din mătase în ton, pantofi italieneşti lucind oglindă şi o eşarfă purpurie legată la grumaz cu o neglijenţă căutată. Mai mult decît ţoalele mi-a atras atenţia faţa lui emaciată, fruntea ridată, înaltă, părul grizonant uns cu briatină şi pieptănat pe spate şi ochii negri sclipind febrili în penumbră.
” Ne cunoaştem, cumva, nu-mi amintesc?” am mormăit ursuz fiindcă nu obişnuiesc să mă întind, tam-nisam, la vorbă cu necunoscuţii.
Brunetul a rînjit, avea unul din canini încrustat cu un rubin cît unghia degetului mic şi a dat din cap:
” Fireşte că ne cunoaştem, nu dumneavoastră m-aţi strigat numele într-o noapte, acum o lună şi jumătate?”
Am ridicat, tot mai agasat din umeri:
” Mă confundaţi, eu nu v-am văzut în viaţa mea, darmite să vă strig!”
Nu s-a lăsat descurajat, era pesemne soiul de flecar care caută tot felul de pretexte ca să-i plăteşti consumaţia ori barem să-i faci companie.
” Da, îmi amintesc perfect, asta se întîmpla în 31 mai, după miezul nopţii, am şi înregistrarea, pot să v-o arăt oricînd…aţi ieşit la geam şi aţi urlat de trei ori la rînd: Balfomet! Din păcate, nu am putut să vă răspund, eram în Argentina, prins într-o chestie neplăcută, la exorcizarea unui prieten din copilărie!”
Am golit ceaşca, am pus o bancnotă de cinci lei pe farfurioară şi am dat să ies dar individul m-a prins cu o forţă neaşteptată de braţ:
” Unde plecaţi? Nu e politicos să strigi pe cineva cu atîta insistenţă iar apoi să te prefaci că nu-l recunoşti!”
Privirea lui mi-a comandat să mă reaşez pe taburet şi m-am executat bîiguind surprins:
” Sunteţi… chiar ăla ucigă-l toaca? Îmi închipuiam că arătaţi complet diferit!”
El a hohotit făcînd draperia de la intrare să fluture ca împinsă de o mînă nevăzută.
” Cum să arăt? Cu o pereche de coarne pe frunte, copite de ţap, o coadă încolăcită sub noadă şi o furcă în mînă, nu? Dragă domnule Grizpatu, ce idei fantasmagorice aveţi…ne-am modernizat şi noi, nu mai apărem de pe vremea sfîntului Anton, în costumaţii dintr-astea desuete, a la Hieronymus Bosch!”
Întrevederea mi se părea totuşi o farsă şi m-am ridicat din nou de pe taburet:
” Mă scuzaţi, dar trebuie să plec, am ceva urgent de făcut!”
De data asta nu m-a oprit dar mi-a vîrît în mînă carte de vizită spunînd:
” Da, ştiu, vă grăbiţi s-o întîlniţi pe Clemfatia Sassu, asistentă medicală la secţia de boli infecţioase, douăzeci şi opt de ani, de origine machedo-armeano-germană, uşor supraponderală, cu glicemia peste limita de 120 mg/ dL… chiar în acest moment iasă din tură şi se îndreaptă spre vestiar. Oricum, dacă simţiţi nevoia să mă contactaţi nu mă mai strigaţi pe fereastră în miez de noapte, aveţi aici numărul meu de mobil!, e mult mai eficient şi elegant!”

14 iulie

Altă zi semnificativă pentru festiviştii de pretutindeni, de data acesta mult mai discretă, probabil că autorităţile s-au întrunit la ambasadă unde au sărbătorit departe de ochii plebei, fiindcă ăştia din hexagon sărbătoresc cu ştaif şi savoir faire, icre negre, vol-a-vent, şampanie, fursecuri, nu se-ntind în agape la iarbă verde, cu friptane la grătar şi tărăboi.
Hexagonul Clemfatiei se completează cu o nouă rubrică: algoritmul dependenţei mele de corpul ei grăsuţ. Pot spune cu oarecare satisfacţie că am reuşit la ultima noastră întîlnire să-i mîngîi pieptul pe sub halat. Purta o bluză uşoară vaporoasă prin care conturul brasierei cu cupe surprinzător de mici se iţea provocator şi în momentul în care degetele mele le-a  urmat iubitoare circumferinţa a suspinat cu o netrucată pudoare:
” Fii cuminte, Crys, nu e momentul…am să-ţi spun eu cînd o să fiu pregătită!”

16 iulie

Am terminat cursurile de masaj şi am primit o diplomă care nu pare să-mi ofere prea multă competenţă. Ca să sărbătoresc prilejul, profitînd de un soare orbitor am făcut prima măsurătoare antropometrică a negativului meu. Sunt conştient că am nevoie de ustensile mult mai complicate decît o riglă, un compas, o ruletă şi un perete alb dar am fost totuşi mulţumit că am reuşit să-mi calculez aria bioenergetică şi intensitatea fluxului total, de la chakra sacrală pînă la plexul maxilar.
Consumat, împreună cu Clemfy, frecîndu-ne cu tandreţe genunchii în timp ce linguriţele se ciocneau excitate, trei bucăţi de profiterol şi jumătate de duzină de indiene cu frişcă.

23 iulie

“Nahapka, nahihob, latundi, aram…atarar muvalce murih”… Am auzit limpede în creier nu în timpane, cuvintele acestea ininteligibile şi apoi într-un idiom ciudat, un fel de esperanto euroasiatic:”Manim boss sizin üçün axtarır” adică ”te caută şeful (stăpînul) meu!”. Imediat după aceea a ţîrîit mobilul şi am auzit n receptor vocea tipului din cafenea:
” Domnule Dagobert, dacă sunteţi disponibil, mîine, la orele unsprezece şi un sfert prezentaţi-vă la consulatul Ţărilor de jos!”
” Ce naiba să caut acolo?” m-am răţoit, fiindcă am oroare de paşapoarte, oficialităţi şi diplomaţi.
” V-am făcut eu o rezervare, doamna consul are nevoie de un terapeut nemaculat de conceptele occidentale! Veţi fi bine recompensat, pentru început cam trei sute de euro per oră!”
M-am pomenit că mormăi un ” mulţumesc, rămîn obligat”, iar cel care-şi spunea Balfomet a adăugat:
” E-n regulă, dar să nu contramandaţi, dacă nu mergeţi acolo, mîine, veţi regreta amarnic!”

24 iulie
Cu un sfert de ceas înainte de unsprezece m-am prezentat dinaintea porţilor consulatului neerlandez. O namilă de roşcovan în veston bleumarin, cu fireturi albe înghesuit într-o gheretă din placaj cu geamuri din termopan m-a măsurat suspicios, din creştet pînă în tălpi.
” Am o treabă urgentă cu consuleasa!” l-am lămurit eu, zîmbind, aşa, fără rost, fiindcă în realitate mă enervează soldaţii, punctele de trecere a frontierei şi alte locuri unde eşti cercetat cu amănunţime, ca un potenţial terorist.
” Terug, terug… is verboden!” a mîrîit el.
L-am privit sfidător ca pe un căcat în uniformă:
” Ce terug, nu pricepi, băi, răcane, am întîlnire cu dumneaei la unsprezce şi un sfert!”
” Băi, nu mă face pe mine răcan că nu mai pui piciorul înăuntru nici cu recomandare de la maiestatea sa, Beatrix Wilhelmina Armgard de Orania Nassau!”
”Al naibii, eşti român?” m-am mirat.
”Da’ ce credeai că-s, hotentot? Hai, fă paşi, nu e voie să staţionezi în faţa consulatului pînă la unşpe fix cînd începe programul cu publicul…pînă atunci nu intră nimeni!”
Am trecut vis-a-vis şi am început să măsor cu pasul trotuarul. O vreme m-am zgîit la stema cu lei, încercînd să dibuiesc ce scria sub scut, apoi la drapelul tricolor asemănător cu cel franţuzesc dar cu benzile dispuse orizontal şi m-am întors iar spre santinelă.
” Hai, lasă-mă să intru, am programare la unsprezece şi un sfert!”
” Terug, terug!” a făcut el pe afurisitul şi a bătut cu palma tocul revolverului.
I-am făcut un portret mental în care fruntea-i îngustă, barată de marginea chipiului era împodobită cu două coarne enorme. Conflictul meu latent cu orice formă de autoritate are rădăcini adînci. Pe la opt ani, unul din prietenii maică-mi mă tortura obligîndu-mă să recit întreg ,, luceafărul”. Nu m-am molipsit de o  ,,eminoscofobie ” acută dar fiindcă refuzam să-i fac pe plac, tipul, de meserie mecanic şi mare fan al poetului nepereche mă pedepsea aşezîndu-mă în genunchi pe bile de rulmenţi.
În sfîrşit, la unsprezece şi douăzeci cerberul consular a catadicsit să deschidă portiţa şi mi-a spus să avansez încolonat deşi eram singurul vizitator.
” Ce ai în geantă?” a întrebat făcîndu-mi semn să o pun pe pervazul gheretei.
” O trusă de masaj…creme, uleiuri parfumate, beţişoare pentru curăţat urechile, prosoape, dintr-astea!”
După ce şi-a vîrît labele în lucruri, vînturîndu-le în scîrbă m-a predat unei tipe scunde cît un copil de zece ani, înţolită într-un taior bleumarin, o slăbănoagă fără vîrstă, atît de scundă încît îi vedeam de sus cocul fals din meşe de păr de toate grosimile şi culorile.
” Tumneata ejti de kinesiste?Venit rebede, toamna conzul ajteaptă nerăptător”! a bodogănit ea şi a luat-o înainte. Am urmat-o pe un coridor gol, poavazat cu reproduceri ieftine după rembrandt, brueghel şi van gogh pînă în dreptul unei uşi albe, decorate în stil roccoco. După ce a apăsat cu greutate clanţa ce îi ajungea în dreptul frunţii a ţipat cu o vigoare neaşteptată pentru trupul ei slăbănog:
” Mevrouw consul, kwam de masseur!”
Cînd am intrat am dat cu ochii de o femeie roşcovană, suplă, bine făcută, cam de patruzeci-patruzeci şi cinci de ani aşezată pe o canapea de pluş crem care mîngîia o fiară uricioasă, cred că era o iguană marină sau puiul unui dragon de komodo.
”Bonjur, îmi pare bine, sper că nu am întîrziat prea mult!” am îngăimat eu, privind în lături fiindcă tipa era cam despuiată, purta doar un halat din mătase portocalie care nu îi trecea de jumătatea coapselor. Ea mi-a tras o ocheadă şi mi-a întins un platou cu fursecuri din care îi îndesa reptilei înttre fălci
” Vrei o cafea, un ceai, o lemonată, o fructă, ceva colea de-mbucat?”
Am rămas buşbec, vorbea româneşte cu un accent dulce şi cîntat de botoşani.
”Nu, mulţumesc, doamna consul, nu mi-e foame şi nici sete!”
S-a ridicat cu sprinteneala uneia cu zece ani mai tînără şi i-a spus secretarei care privea neputincioasă cum şopîrla i se pişa pe pantofi.
” Anjie, fii drăguţă, spune-i şofeurului să scoaţă automobilul!”
A luat-o desculţă spre o fereastră, deschis-o larg şi ţuşti! a sărit într-o curte interioară, cu gazon palid şi tufe de buxus tunse în formă de lumînare sau poate de penis. I-am aruncat o privire întrebătoare piticei, ea a ridicat din umeri, aşa că am încălecat şi eu, pervazul. În dreptul unui porsche panamera alb cu geamuri fumurii, ne aştepta o namilă de doi metri jumate pe doi, de data asta un tuciuriu cu trăsături de gorilă îmbrăcat într-o tunică neagră, închisă pînă la gît. Madama i-a smuls cheile maşinii din mînă:
” Azi conduc eu, Piet…tu rămîi în garaj şi spală, te rog, merţanu’!”
Negrul a înclinat din cap, i-a deschis portiera, ea a sărit la volan, cum era, desculţă, înţolită numai în halatul acela transparent şi a demarat scrîşnind din roţi. De pe alee am trecut printr-un pasaj subteran, apoi în stradă, pe o poartă cu telecomandă, alta decît cea pe care intrasem. N-am mers mai mult de jumătate de oră, dar m-au trecut toate transpiraţiile, tipa conducea ca o apucată, cu aproape două sute la oră, trecînd pe roşu la semafoare, claxonînd tramvaiele şi celelalte autoturisme din trafic, neacordînd nici măcar o singură dată prioritate în intersecţii.
La marginea unei păduri dese, plantate, fără îndoială, a frînat şi m-am trezit în faţa unei vile scunde, futuriste, în formă de cub, cu pereţii albi şi geamuri asimetrice pe jumătate ascunse de vegetaţie. Şi aici, poarta s-a deschis fără zgomot, automat şi am intrat direct într-un subsol din beton, plin de aparate de gimnastică, saltele, ambalaje goale de cosmetice şi alte fleacuri. Ea s-a învîrtit ca acasă pe acolo, inspectînd în fugă spaţiile, nu era ţepenie de om în preajmă şi a a urcat cu paşi elastici pe o scară în spirală din oţel inoxat. Am luat-o pe urmele ei, admirîndu-i formele armonioase de blondă coaptă dar bine proporţionată. La capătul scării am dat de o piscină mărișoară placată cu majolică bleumarin-alb-portocalie.
Şi-a scos hălăţelul rămînînd cum o făcuse mamă-sa, a plonjat în apa călduţă şi a început să se bălăcească ca într-o ştioalnă. Din gura unui delfin stilizat din metal polişat a împroşcat-o un jet de apă înspumată şi a început să ţipe, probabil că era foarte fierbinte.
” ”Hai, dragule, a zîmbit că se răceşte apa!”
I-am explicat că nu fusesem instruit pentru exerciţii de hidromasaj, iar ea a început să rîdă:
”Îmi placi, drăguţă, ai umor, o însuşire rară la bărbaţii din occident, dar lasă fasoanele şi dezbracă-te!”
Nu ştiu ce ar fi făcut altul în locul meu dar, presimţind că voi trece printr-o experienţă de neuitat, m-am conformat, mi-am scos toate ţoalele şi am intrat în apă. Imediat şi-a încolăcit pulpele în jurul taliei mele şi mi-a cuprins gîtul cu braţele. Irişii verzi îi sticleau de o veselie frustă.
”Şi zi-i aşa, glumeţule, nu ştii să faci masaj în apă?”
,, Nu, nu ştiu, doamna consul a Ţărilor de Jos, n-am făcut decît cursuri de reflexo şi kinoterapie!”
” Mai termină odat’ cu politeţurile astea, doamna consul în sus, doamna consul în jos, spune-mi pe nume, Misi, că nu suntem decît noi doi în toată casa!”
S-a scufundat sub mine nu înainte de a mă anunţa, şăgalnică şi neruşinată, arătîndu-mi limba rozalie:
”Lasă, puişor, că te-nvaţă tanti consul, masajul subacvatic!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s