ULTIMUL IZVOR ( 4 )

4.

Copilul şi femeia şi-au făcut loc lîngă peretele moale de pămînt printre cîrpe şi pături şi obosiţi de umblat au adormit repede, iar noi doi am rămas în jurul tăciunilor care pîlpîiau în beznă ca pupilele unei fiare.
,, Nu am mîncat o bucăţică de carne din primăvară, a spus Ramsten aruncînd nişte bucăţi de carton în foc, dar simt că vom găsi nişte hîrciogi pe cîmp…acum e vremea lor cînd se ascund în vizuini printre provizii şi se-ngraşă şi-s numa buni de perpelit la flacără!”
Mi-era şi mie foame dar nu vroiam să recunosc că vremurile în care îmi umpleam burdihanul cu tot felul de bucate delicioase nu se vor întoarce niciodată. Mai mult amintirea sutelor de corpuri umflate, prăbuşite pe străzi, în faţa clădirilor, putrezind în camerele părăsite ale spitalelor mă urmărea ca o maladie înspăimîntătoare.
,, Trebuie să fim cu băgare de seamă ce animale halim, am mormăit, fiindcă la rîndul lor ele s-ar putea hrăni cu hoituri contaminate!”
El nu s-a lăsat, probabil că foamea îi rodea rău stomacul de namilă:
,, Hîrciogii halesc grăunţe nu leşuri…zău, spune-mi, dacă poţi, că o ciozvîrtă bine pătrunsă, picurînd de grăsime nu ţi-ar face cu ochiul?”
,, Am mîncat lucruri infinit mai gustoase decît un chiţoran puturos, dar nu asta mă frămîntă…mă gîndeam la cîine. Cîinii umblă, de obicei, în haite, ca lupii şi sfîşie tot ce găsesc în cale. Ăsta  care ne-a dat tîrcoale este unul singuratic şi pare că ar fi bine hrănit!”
Ramsten a chicotit frecîndu-şi palmele deasupra flăcărilor:
,, Poate că a dat peste un cimitir plin de hoituri şi oase. În orice caz mi-ar fi plăcut să rămînă, ne-ar fi de folos la hăituirea guzganilor!”
M-am ridicat şi m-am întins troznindu-mi oasele:
,, Culcă-te, fac eu prima gardă de la miezul nopţii!”
M-a ascultat şi s-a întins la gura vizuinii cu picioarele spre foc. L-am auzit o vreme oftînd şi foindu-se apoi a adormit.
N-aş putea să apreciez cîte ceasuri am stat în întuneric cu suliţa proptită de genunchi, fiindcă nu aveam un instrument de măsurare a timpului, ultimul un ornic digital devenise de multă vreme inutil dar liniştea adîncă m-a neliniştit mai mult decît dacă aş fi auzit în juru-mi foşgăielile  şi zgomotele iscate de vreo vieţuitoare nocturnă. La un moment dat mi s-a năzărit că aud paşii tupilaţi ai unui patruped şi mi-am pregătit o torţă ca să-l întîmpin dar era doar vîntul care izbea crengile seci ale lăstărişului. Spre ziuă l-am trezit pe Ramsten şi i-am spus:
,, Să plecăm acum, nu e prea frig şi parcă s-a oprit şi ploaia, dar dacă nu dăm de blestemata  ăia de şosea pentru care am pornit la drum ne-ntoarcem în bordei!”
Cînd au albit zorile, ne-am strîns lucrurile şi am pornit din nou la drum. Rafael se zbenguia de parcă nu dormise patru-cinci ceasuri în fundul unui gropi , alerga plin de energie de colo pînă colo, scotocind prin ierburi, vîrîndu-şi mîinile în băltoacele murdare încît cu greu reuşeam să-i potolesc ardoarea. Tocmai intrasem într-o zonă periculoasă, un tăpşan inundat cu iarba mucedă mustind sub paşii noştri. I-am arătat namilei doi stîlpi de lemn putreziţi în jurul cărora atîrnau fire de sîrmă ghimpată.
,, Aici au fost oameni…poate a fost o zonă interzisă, un poligon militar sau locul unor cercetări ultraclasificate…cel puţin înainte de a se  duce de rîpă toată rînduiala vieţii!”
Am găsit şi o bucată de tablă ruginită pe care se desluşeau cu greu cîteva litere, probabil un avertisment sau un semn de trecere interzisă. În timp ce încercam să desluşesc ce este cu ea, a apărut, din nou, cîinele. Stătea pe un dîmb lung care se ondula deasupra văii şi ne privea. Ramsten a strigat spre el, de parcă ar fi fost un animăluţ de companie:,, cuţu-cuţu, hai la tata” dar nu s-a clintit. La lumina zilei l-am observat mai bine, era un animal adult, cu musculatura bine conturată sub blana deasă de culoarea scorţişoarei. Ne măsura atent, fără să scoată un zgomot cu ochii aceia aproape omeneşti, licărind de inteligenţă, iar cînd am ajuns la cîţiva metri de el a luat-o la picior,. Din cînd în cînd se oprea, întorcea botul spre noi şi-şi flutura coada de parcă ne-ar fi îndemnat: ,, haideţi, mişcaţi-vă mai repede, n-am să vă aştept toată ziua!”
,, Nu e ceva în regulă cu cîinele ăsta, aveţi grijă!” le-am şoptit dar Ramsten care păşea în frunte a chicotit:
,, Ce poate să ne facă, Jakintu? Cîinele a fost cel mai bun prieten al omului, dintotdeauna!”
Mi-au venit iar în minte haitele sălbăticite, întoarse la condiţia primordială cînd se apropiaseră de vetrele oamenilor, care bîntuiau oraşele ruinate, aruncîndu-se asupra trupurilor prăbuşite pe străzi şi am strîns mînerul suliţei de lemn în pumn, hotărît să lovesc la cel mai mic semn de agresiune.
Ne mişcam acum printre pereţii opaci ai ceţii care se ridica în valuri şi în curînd n-am mai văzut unde călcam, dar cîinele era în faţa noastră îi vedeam coada şi urechile ascuţite prin pîcla alburie. Lumina părea că s-a împuţinat cînd, tăind încă un canal înfundat cu mizerii, cu apa pînă genunchi, am ajuns într-un patrulater plat pavat cu dale din beton. Ramsten a început să ţopăie ca un ţînc şi să strige:
,, Şoseaua, şoseaua, v-am spus eu că dăm de ea?!”
Da, părea un drum croit pe vremuri deşi pavajul era sfărîmat, iar bucăţile de asfalt se întindeau printre largi porţiuni de pămînt măcinat de ape ca petele de blană răzleţe de pe spinarea unui animal răpciugos, dar ceea ce era mai uimitor, la o sută-două de metri în faţa noastră se ridica un zid intact, vopsit într-o culoare veselă, un azuriu bogat cu reflexe de smarald, cu o deschizătură imensă, cît poarta de intrare într-un hangar. Am luat-o înainte, cu paşi prudenţi şi de-abia cînd am ajuns în faţa ei am observat că ghidul nostru patruped dispăruse.
Niciunul dintre noi nu era pregătit pentru cele ce au urmat. Culoarul imens care se deschidea înainte noastră era luminat ca într-o zi însorită, e drept, o lumină rece dar intensă care alunga umbrele şi ne scălda trupurile într-un abur argintiu.
Vocea lui Rafael a răsunat limpede sub bolta imensă:
,, Tată, ce este locul ăsta?”
Nu ştiam ce să-i răspund în timp ce păşeam de-a lungul pereţilor sticloşi şi priveam şirul lung de rafturi metalice încărcate cu pachete şi obiecte misterioase. Probabil că din cauza foamei mi s-a năzărit că-s alimente şi, atunci, cînd Ramsten s-a apropiat şi a înşfăcat un pachet lunguieţ învelit în ţiplă am strigat:
,, Nu vă atingeţi de nimic, s-ar putea să fie infestate!”
Uriaşul a protestat vînturînd obiectul spre mine:
,, E carne de peşte, Jakintu, scrie şi pe etichetă, uite: file de cod conservat prin refrigerare!”
Proasta de femeie se holba şi ea la toate, bucuroasă că ne va pregăti, după atîta amar de vreme, o mîncare adevărată dar i-am îndemnat:
,, Lăsaţi-le alea, vom scotoci mai tîrziu printre ele, haideţi să vedem ce se află la capătul coridorului!”
Nimic surprinzător, la prima vedere, ca într-o clădire înaltă să dai de un lift, dar acesta nu era unul obişnuit, arăta ca o cuşcă din bare de sticlă, cu podeaua şi tavanul transparente. Rafael, care nu văzuse un ascensor niciodată şi-a amintit de una din poveştile care I le îndrugam seară de seară:
,, Aşa ceva lega etajele clădirilor cu vîrful în nori?”
Am intrat toţi patru în el şi, înainte de a apuca să dibuiesc pe care dintre butoane trebuia să apăs liftul s-a urnit cu un fîşîit uşor în sus.
,, Nu vă fie teamă, e un tip nou, cu celulă foto şi programare automată!”
Ne-am oprit după cîteva secunde într-o cameră strîmtă, întunecoasă cu pereţii goi.
,, Unde am ajuns, ce-i aici?” s-a neliniştit pînă şi Ramsten, el care de obicei nu se temea de nimic.
Am dat repede ocol încăperii, puţina lumină care se strecura difuză dincolo de uşă pîlpîia dînd să se stingă. Rînd pe rînd am pipăit pereţii, un material obişnuit, beton măcinat de igrasie şi am exclamat:
,, Ni-s în căcat! Totul e o iluzie, zidul albastru, lumina, rafturile cu mîncare, liftul…chiar şi cîinele care ne-a condus aici s-ar putea să fie efectul minţilor noastre atinse de halucinaţii!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s