Hotel California (2)

2.

Am ajuns acasă tîrziu, spre seară, cînd începuse deja să se înnopteze. Ploaia se oprise și sufla un vînt înghețat care scutura crengile uscate ale copacilor. Cînd trenul a oprit în gara Lugoj am tresărit fiindcă mi s-a năzărit că o văd pe peron pe Milena, dar era o femeie oarecare, îmbrăcată într-un loden cenușiu, asemănător cu al ei. Mi-era foarte foame, nu mîncasem nimic de dimineață fiindcă mă grăbisem să prind trenul, pe care oricum îl ratasem, ronțăisem în grabă un corn uscat și băusem o cană cu ceai. Am intrat în Alimentara, dar pîinea se terminase așa că am cumpărat o pungă de macaroane și o sticlă de bulion și m-am apucat să gătesc. Dacă nu ați aflat cît de bune-s pastele carbonara cînd ești leșinat de foame, trebuie să gustați din cele care le pregătesc eu. Am tăiat cîteva cubulețe de costiță și le-am aruncat într-o tigaie. În timp ce afumătura sfîrîia pe foc am pus apa pentru macaroane la fiert și m-am apucat să pregătesc sosul. Cînd macaroanele au fost numai bune, nici al dente nici moi de tot, le-am scurs și le-am aruncat în tigaie peste costița prăjită și sosul de tomate. Am adăugat două ouă, puțină telemea dată pe răzătoare, am amestecat bine compoziția și m-am apucat să mănînc. Felul acesta de mîncare are gust bun doar cînd este luat de pe foc, dacă lași macaroanele să se răcească, se fleșcăiește și are gust de amidon și de untură rîncedă.

După ce am terminat de mîncat, am spălat cratița, tigaia, farfuria și furculița, le-am șters bine și le-am așezat într-un dulăpior, deasupra chiuvetei. Nu sunt un ins teribil de ordonat, dar locuința în care stau este destul de strîmtă și vrînd-nevrînd trebuie să pun toate lucrurile la locul lor. Locuiesc aici de cinci ani și plătesc o chirie de nimic, mai puțin de o sută de lei pe lună fiindcă aparține primăriei și este pe lista locuințelor sociale. M-am mutat în ea printr-o întîmplare pe care merită să o spun. În ultimul an de studii mă săturasem de viața din căminul studențesc și am găsit o cameră de închiriat în apropierea facultății. Din păcate, nu am rezistat acolo decît două luni, fiindcă proprietara, o femeie slăbănoagă și bolnăvicioasă care nu avea serviciu, mereu era în concediu medical, avea pe puțin opt-nouă pisici în casă. Locuința mirosea îngrozitor a urină de mîță, oriunde pășeai dădeai peste resturi de mîncare, gheme de lînă scămoșată și cutii de carton în care dormeau ,, puii” ei, așa că m-am mutat îndată ce am găsit altă alternativă. În acea perioadă încercam să cîștig niște bani pe lîngă bursa insufucientă muncind pe unde apucam. Vara mă angajam zilier într-un c.a.p. din apropierea Timișorii, săpam șanțuri pentru montarea țevilor de termoficare și a cablurilor electrice sau în lipsă de altceva ajutam vînzătoarele de la alimentara să descarce marfa din furgonete (acolo nu primeam bani, îmi dădeau o pîine și un litru de lapte după ce terminam treaba). Cel mai mult îmi convenea să zugrăvesc, era o muncă destul de ușoară și plăcută și mult mai bine plătită.    De obicei, mă căutau cei cărora le zugrăvisem apartamentul și fuseseră mulțumiți de prestația mea care mă recomandau cunoștințelor și prietenilor. Așa am cunoscut-o pe Meda, una dintre cele mai grozave femei pe care le-am întîlnit. În vremea aceea locuințele din blocurile noi nu se predau la cheie, cu toate utilitățile și amenajările terminate, proprietarii se apucau să-și finiseze apartamentele cum doreau ei. Pe de o parte asta implica cheltuieli în plus, pe de alta sistemul funcționa fiindcă cei care trebuiau teoretic să facă treaba o făceau de mîntuială așa că era preferabil să scoți niște bani din buzunar ca să te bucuri de o casă frumoasă și confortabilă. Îmi făcusem un obicei să colind cartierele cu blocuri în curs de construcție și să îmi ofer serviciile. Muncitorii constructori erau destul de reticenți la început, fiindcă ei cîștigau bani buni montînd faianță și gresie în băi sau făcînd diferite modificări ale pereților despărțitori, iar zugrăvitul era o treabă pe care o rezolvau superficial, dar încet-încet au fost de acord să mă ocup eu de ea. În comerțul socialist nu prea găseai să cumperi materiale pentru zugrăvit, dar mă descurcam folosind pigmenți industriali, șparliți din laboratoarele unde făceam practica și de cele mai multe ori rezultatul era surprinzător. Tocmai terminasem de zugrăvit un apartament într-un bloc nou și coboram obosit scările, cînd am asistat la o discuție aprinsă între o femeie tînără, înaltă și bine făcută, cu părul negru tuns băiețește, îmbrăcată în cămașă și pantaloni din denim și o echipă de zidari. „ Înțelegeți că vreau în camera de zi un ocru auriu, cu nuanțe de coniac, iar în baie culoarea florii de levențică. E chiar atît de greu?” a strigat ea. Cel mai vîrstnic dintre meseriași a trîntit găleata cu mistria, bidineaua și alte scule de podea și a început să rîdă: ,, Domniță, noi nu le avem cu astea, cu auriul și levențica, iar coniacu’ îl dăm pe gît, nu-l punem pe pereți!” Ea a încercat să le explice ceva dar zidarii nu au lăsat-o să termine: ,, Uite, ce e cucoană, noi ne luăm catrafusele, dumneata ne plătești ce-am lucrat pînă acu’ și gata!” Atunci am intervenit, direct și fără să mă gîndesc prea mult: ,, Vă zugrăvesc eu, am pigmenți buni și pot să-i combin în orice nuanță doriți. Dacă n-aveți încredere putem urca în apartamentul de deasupra ca să vedeți cum a ieșit!” Femeia în blugi i-a numărat repede, în palmă, cîteva sute de lei, șefului de echipă, apoi mi-a aruncat o privire lungă și scrutătoare. Eram îmbrăcat într-o salopetă ponosită, plină de pete multicolore și aveam pe umăr un sac în care îmi căram ustensilele pentru zugrăvit, probabil că aspectul meu a convins-o. ,,Bine, batem palma, dar să știi că dacă nu-mi place cum iasă nu vezi niciun leu de la mine!” Mi-am șters mîna de cracul salopetei și i-am întins-o: ,, Așa să fie, mă plătiți cînd e gata și sunteți mulțumită de rezultat!” Ea a clătinat din cap amuzată de siguranța vocii mele și mi-a întins șovăielnic mîna. Destul de intrigat, am observat că purta doar pe mîna dreaptă o mănușă groasă din piele neagră. Cînd i-am strîns-o, un fior neplăcut mi-a străbătut palma, sub pielea tăbăcită am simțit ceva dur și rece în locul unor degete mobile și elastice. ,, Da, e o proteză, a spus, li se întîmplă tuturor cînd dau mîna cu mine, îți ia ceva timp ca să te obișnuiești cu ideea! Cînd vom avea un răgaz, am să-ți povestesc cum m-am procopsit cu ea!” Am bîiguit jenat de parcă era vina mea că-și pierduse mîna:,, Nu-i nicio problemă dar nu mă așteptam, doamnă!” Ea a început să rîdă, avea dinți foarte albi și regulați sclipind ca niște perle printre buzele cărnoase:,, Nu-mi mai spune doamnă, că nu-s căsătorită, spune-mi simplu, Meda!” I-am strîns din nou mîna, de data asta lung și fără să-mi tresară niciun mușchi și mi-am pronunțat numele. ,, Bine, Dorule…atunci, cînd poți să te apuci de lucru?” M-am apucat de zugrăvit în dimineața următoare, iar Meda a muncit cot la cot cu mine. Cînd zic „cot la cot” mă refer la faptul că efectiv a pus mîna pe șpaclu și bidinea și s-a pus pe treabă împreună cu mine. Am fost uimit de îndemînarea ei, se folosea de singura ei mînă, pe deasupra era și stînga cu o dexteritate pe care n-o vezi de multe ori nici la bărbați. „ Am terminat liceul de construcții și n-am lipsit la nicio oră de la practică!”a zîmbit ea văzîndu-mă că fac ochii mari. Pe la prînz am terminat de gletuit toți pereții și Meda a hotărît că e vremea să mîncăm ceva. A scos dintr-un coș de nuiele șuncă, telemea, roșii și o pîine cît roata carului, cum nu văzusem niciodată în brutării, ne-am spălat mîinile și ne-am apucat să mîncăm. ,, Pîinea n-am făcut-o eu, , mi-a adus-o bunică-mea, numai ea știe secretul pîinii din făină bună de grîu, amestecată cu cartofi fierți, care nu se usucă și e gustoasă și la cinci zile după ce o scoți din cuptor.” Cît am așteptat să se usuce gletul ca să ne putem apuca de șmirgluit pereții, ne-am aprins cîte o țigară. În timp ce fumam mi-am luat inima în dinți și am întrebat-o cum și-a pierdut mîna. „ E o întîmplare banală, fără nimic senzațional. Eram în anul trei la arhitectură în București, terminasem cu bine, fără nicio restanță, sesiunea din vară, iar un coleg m-a invitat să mergem cîteva zile la mare, în Costinești. Avea o motocicletă MZ 250 din ’62, cu motor foarte puternic, nu se mai fabrică astăzi așa ceva, de care era foarte mîndru. Am acceptat fără să stau prea mult pe gînduri. Mi-am împachetat cîteva lucruri, un piaptăn, o periuță de dinți, lenjerie, prosoape, un costum de baie și am sărit în șa. Vremea era splendidă, soarele scălda miriștile în aur lichid, vîntul ne usca fețele transpirate, iar colegul meu conducea ca un profesionist pe șoseaua aproape goală. În Constanța, a oprit în dreptul unui semafor lîngă un camion încărcat cu legume. Cînd s-a făcut verde, șoferul camionului a virat brusc vrînd să ocolească un copil care alerga pe zebră, oblonul remorcii s-a desfăcut, iar cîrligul metalic care îl ținea blocat mi-a agățat mîna. Izbitura a fost atît de puternică încît mi-a smuls antebrațul din cot. Țin minte că m-am trezit ghemuită pe asfalt, mă țineam cu stînga de frunte și îmi priveam mîna dreaptă care îmi aterizase într-un morman de roșii răscoapte. Nu simțeam nicio durere, mă întrebam doar dacă mîna se năclăise cu sînge sau cu zeama de roșii. A venit o ambulanță, m-a transportat la spital, dar medicii nu au putut să facă altceva decît să-mi oprească hemoragia.Colegul meu și-a vîndut motocicleta, n-a vrut să o mai încalece niciodată, șoferul camionului a primit doi ani cu suspendare, iar eu o proteză urîtă din lemn de tei șlefuit și lăcuit.Cam asta e tot!” A suflat fumul țigării pe fereastra întredeschisă. ,,Hai să ne apucăm de treabă, vreau să dăm și primul strat de grund!” Am terminat de zugrăvit apartamentul în trei zile și trebuie să recunosc că Meda era mult mai pricepută decît mine. Cînd am fost gata a desfăcut o sticlă de vin și a turnat în pahare. Am fost din nou uimit să constat cît de bine se descurca ținînd sticla între genunchi și trăgînd tirbușonul cu mîna stîngă. ,, De ce nu ți-ai reluat cursurile după accident?” am întrebat-o sorbind din paharul cu vin. Era un vin nemaipomenit, un muscat dulce-amărui cu aromă de cireșe sălbatice. ,, Nu știu, poate fiindcă mi-a trebuit ceva vreme să mă obișnuiesc cu senzația că am o singură mînă. Pe urmă, un dobitoc de conferențiar de la arhitectură mi-a zis: e cazul să te gîndești la altă meserie, contabilă, secretară sau educatoare, pentru tine cariera de arhitect s-a încheiat definitiv, nu poți proiecta clădiri fără mîna dreaptă. Mi-a venit să-l scuip, mai ales că fusesem stîngace de mică, desenam foarte bine cu stînga, mult mai bine decît cu dreapta.” A umplut din nou paharele: ,, Uneori mă gîndesc cîte aș fi putut face cu amîndouă mîinile, dar nu-mi pare rău. Dacă nu treceam prin experiența asta, aș fi ajuns o înfumurată sigură de talentul ei, o carieristă care ar fi alergat după comenzi și glorie!” Lumina de toamnă se strecura în camere adăugînd încă o tentă aurie zugrăvelii. Meda a scos din buzunarul blugilor un teanc de bani, a numărat încet treizeci de bancnote cu portretul lui Bălcescu, le-a netezit cu degetele protezei și mi le-a întins. ,, E prea mult, am șoptit, nu pot să iau toți banii ăștia, era destul și o mie…mai ales că ai muncit la fel de mult ca mine!” A întins mîna teafără și mi-a dat o palmă ușoară peste creștet: ,, Nu te prostii, ăsta e tariful pe piață… două camere, bucătăria, baia și holul…pe urmă nu sunt sigur că un zugrav de meserie ar fi nimerit culorile pe care le vroiam!” M-am aplecat și i-am sărutat proteza: ,, Săru’mîna, ești o adevărată doamnă!” Am băgat banii în buzunar și am dat să ies dar mi-a spus: ,, Unde pleci așa transpirat și plin de vopsea? Poți să faci un duș în baia mea nouă de culoare levențicii dacă ai chef!” M-am dezbrăcat de hainele în care lucrasem și am început să mă spăl. Nu prea curgea apă fierbinte cu suficientă presiune dar m-am descurcat. Într-adevăr, Meda avea dreptate, pereții băi arătau excepțional, movul acela pal se asorta de minune cu faianța azurie. Cînd am vrut să mă îmbrac am constat că nu aveam cu ce să mă șterg. În clipa următoare am auzit un ciocănit în tăblia ușii și Meda a apărut întinzîndu-mi un prosop mare, albastru. ,, Ce toantă sunt, am o baie ca-n neckerman și am uitat să pun prosoape!” M-am rușinat că mă vedea gol dar ea a continuat zîmbind și privindu-mă lung printre gene:,, Arăți grozav, Dorule, cred că nu-ți rezistă nicio femeie! Dacă n-ar fi fost nenorocita asta de proteză ți-aș fi propus să te culci cu mine.” M-am îmbrăcat cît am putut de repede și m-am apropiat. Îi simțeam parfumul amărui al pielii și al părului, un parfum greu de descris pentru cineva lipsit de experiență ca mine. Am mîngîiat-o pe spate, apoi pe umărul drept, coborînd cu mișcări prudente spre cot unde carnea se termina brusc și am dat de niște curele prinse cu o cataramă. E ciudat că nu m-am gîndit nicio clipă că ar putea avea un soț sau un iubit. Ea mi-a împins ușor mîna șoptind: ,, Nu, lasă lucrurile între noi așa cum sunt. Mai bine să-mi pară rău că n-am făcut-o decît că am făcut-o!”

Am cheltuit banii aceia cu folos. Altul, în locul meu, s-ar fi urcat în primul tren și ar fi dat o fugă pe litoral unde i-ar fi făcut praf în trei zile. Eu mi-am cumpărat un frigider nou, o saltea, o plapumă groasă și lenjerie de pat. Mă săturasem să-mi gătesc în fiecare zi și să dorm în cearșafurile slinoase alea altora. Am cărat lucrurile în cămin și i-am strecurat administratorului douăzeci și cinci de lei rugîndu-l să le păstreze pînă cînd îmi voi găsi un loc unde să stau. De locuința pe care o ocup acum mi-a făcut rost tot Meda. Îmi lăsase numărul ei de telefon și peste vreo două săptămîni cînd am căutat-o mi-a spus:,, Am ceva de lucru pentru tine într-o clădire veche, care aparține primăriei. Te interesează?” Începuseră cursurile și aveam mult de învățat pentru proiectul de diplomă dar n-am refuzat. Ne-am întîlnit în fața domului romano-catolic și am invitat-o să bem o cafea dar ea mi-a retezat-o scurt: ,,N-avem timp de pierdut, mergem să vedem casa!” Suna ca și cum ar fi fost vorba de o persoană internată în spital, care suferea de o maladie incurabilă. Am luat-o pe una din străduțele care se răsfirau razant din piață și am ajuns în fața unei clădiri scunde, cu ziduri groase, vopsite într-un galben sulfuros. Mi-am dat seama imediat ce am intrat pe sub o boltă în arc de cerc, casa aceea era bolnavă, atinsă iremediabil de igrasie dar atît de frumoasă în suferința ei încît nu am putut decît să o admir ca pe o piesă antică dintr-un muzeu. După portal, am trecut printr-un coridor întunecos și am ajuns într-o curte interioară, mică, de vreo treizeci-patruzeci de metri pătrați pavată cu bolovani de rîu. La parter nu se afla nici o deschizătură, numai ziduri scunde de cărămidă și firide oarbe. Meda s-a apropiat de un perete și a ciocănit cu proteza spunîndu-mi: ,, Fii atent, asta e cărămidă veche, arsă-n aer liber, poate din vremea pașalîcului turcesc!” Am urcat pe o scară din lemn la etaj, unde se afla un coridor cu balustradă din lemn, deschis de jur împrejurul clădirii în care dădeau ușile a cinci sau șase încăperi. Aici mucegaiul cuprinsese mare parte din tencuială. Am desprins o bucată cu vîrful mistriei. Cărămizile aveau aceeași nuanță de lut înroșit în foc. Am întrebat-o ce aveam de lucru acolo și m-a bătut cu mîna din carne pe umăr zîmbind misterioasă: ,, Renovăm o cameră pentru niște oameni de treabă.” Am muncit acolo, împreună cu alți trei băieți de vîrsta mea, două săptămîni încheiate și a fost o treabă istovitoare. Întîi am spart toată tencuiala veche și am cărat molozul cu coșurile în curte, apoi ne-am apucat să așternem tinciul pe pereți, iar cînd totul s-a uscat am recondiționat ferestrele și ușile. Lemnul era foarte uscat, cu straturi succesive de vopsea întărită de vechime și a trebuit să curățăm fiecare palmă de scîndură cu flacăra unei lămpi cu benzină și s-o șmirgluim pînă la fibră. Meda ne ajuta cu sfaturi și nu pregeta să pună mîna pe mistrie sau pe șpaclu ca să ne ajute. Cînd totul a fost gata și încăperea lucea împodobită de o zugrăveală imaculată, cu podele curate și ferestrele lăcuite în nuanța inițială am întrebat-o din nou: ,, Cine va locui aici?” dar nu m-a lămurit deloc răspunzîndu-mi: ,, Propriuzis nu va locui nimeni, doar niște oameni se vor întîlni o dată-de două ori pe săptămînă. Să știi că ai făcut o treabă grozavă dar de data asta nu te pot plăti!” Am fost puțin decepționat dar nu am lăsat să se observe:,, Nu-i nimic, mi-a prins bine să învăț niște chestii!” Ea a zîmbit și mi-a făcut semn s-o urmez:,, Am o surpriză pentru tine!” Am luat-o pe culoar pînă-n dreptul unei uși din scînduri nevopsite. Am desfăcut lacătul cu care era ferecată, am urcat cinci-șase trepte șubrede din lemn și ne-am pomenit într-o încăpere lungă și îngustă, fără ferestre, cu tavanul foarte înalt, situată imediat sub acoperiș. În mod straniu pereții nu erau atinși de igrasie dar se simțea un miros neplăcut de guano, probabil că podul era plin de porumbei „ Îți place? Dacă vrei poți locui aici…bineînțeles după ce o aranjăm. Chiria e de optzeci de lei pe lună și dacă-ți convine ne apucăm imediat de lucru.” A arătat spre o grindă groasă care străbătea pe lățime încăperea dintr-un perete în altul: ,, În zidul exterior putem sparge o fereastră… acolo, peste grinda aia aceea facem o platformă pe care să-ți așezi un pat. În spatele ușii tragem țevi de apă și ridicăm o cameră de toaletă cu wc și duș!” O priveam zăpăcit și am îngăimat:,, Nu prea am bani pentru așa ceva!” A rîs din toată inima arătîndu-și toți dinții ei strălucitori de albi: ,, Se rezolvă, nu-ți fă probleme!”

Totul s-a desfășurat după planurile și schițele ei. Un tîmplar pe care-l cunoștea și îi executase toată mobila din apartament a construit o platformă solidă din scînduri cu o scară suspendată. Acolo avea să fie dormitorul, iar sub scară, o canapea veche de care binefăcătoarea mea nu mai avea nevoie și niște rafturi pentru cărți atîrnate de perete ținea loc de cameră de zi și bibliotecă. Nu aveam o bucătărie propriuzisă doar o chiuvetă lîngă care tîmplarul meșterise un blat și niște dulăpioare încastrate în care puteam să pun vesela. Baia era și ea un model de ingeniozitate, fiindcă în spațiul îngust, de numai cinci metri pătrați încăpuseră un vas de toaletă și un duș. Faianța am montat-o cu mîna mea, mai precis am născocit un fel de mozaic din cioburi și plăci sparte de toate culorile și modele prinse în mortar, fiindcă nu aveam bani să cumpăr faianță nouă. Cînd totul a fost gata, am dat o fugă la cămin și am cărat frigiderul, salteaua și plapoma nouă. Meda a destupat o sticlă din același vin dulce-amărui din care gustasem cînd zugrăvisem apartamentul ei. Am băut direct din sticlă, pe rînd, fiindcă nu aveam pahare. ,, Să ai parte numai de clipe fericite aici!” mi-a urat. Am arătat spre dormitorul meu suspendat:„ Nu vrei să-ți petreci tu prima noaptea acolo? În definitiv a fost ideea ta!” S-a oprit în prag și m-a bătut cu palma mîinii stîngi pe umăr, iar proteza a scrîșnit în timp ce apăsa clanța ușii. ,, Nu pot să primesc invitația ta, deși mi-ar face mare plăcere…acolo trebuie să-ți urci prințesa inimii tale!” I-am răspuns încruntat: ,, Deocamdată n-am nicio prințesă!” Acesta era adevărul, nu aveam pe atunci niciun coleg apropiat, niciun prieten, nicio iubită, deși în facultate roiau multe fete frumoase dar, dacă mă gîndesc bine, Meda ar fi putut să fie toate astea la un loc, fiindcă era, așa cum spun oamenii din Brătești:,, o muiere pita lu’ Dumnezău!”

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Hotel California (2)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s