Hotel California (6)

6.

Stăteam în alcovul meu suspendat, sprijinit cu coatele de pervazul ferestrei și colindam cu privirea întinderea de țiglă cafenie și cărămizi gălbui. Un peisaj înjghebat din unghiurile ascuțite ale acoperișurilor, întrerupt de calcanele cu tencuiala jupuită, cu lucarne oarbe și coșuri înnegrite de fum înfipte între olanele pătate de spuzeala lichenilor verzui, apoi peisajul se repeta, alte acoperișuri, calcane și aticuri roase de igrasie derulate în depărtare pe fondul vînăt al cerului. Nori mați, alungiți, de culoarea cremenei se mișcau cu o repeziciune aparentă în dreptunghiul vizibil din boltă atingînd bețele antenelor. Un stol de vrăbii s-a rotit desupra curții, dar n-a coborît în curtea ca un puț, s-a risipit în grupuri pe sub streșinile casei. Fără nicio legătură cu peisajul, gîndurile mi se îndreptau spre ultima întîlnire din gară. Nu căutam răspunsuri, aș fi fost mulțumit să deslușesc barem motivele pentru care Milena se ferea să îmi spună mai multe despre ea. Mă trezisem tîrziu, fiindcă era duminică și lenevisem în pat pînă la amiază. N-aveam nimic de făcut decît să mă gîndesc ce se va întîmpla peste douăzeci și patru de ore. Trebuia, orice s-ar întîmpla, cu riscul de face lucruri ireparabile, să sfărîm zidul subțire de neîncredere dintre noi. Am hotărît, în eventualitatea că ea nu-și va face apariția luni dimineață pe peron, să o caut toată ziua prin Lugoj pînă cînd vom ajunge față în față și ea mă va privi surprinsă exclamînd, ca într-o peliculă romantică, încețoșată de de ani:,, În sfîrșit, Teodor, ai venit!”

Sub mine, în tăblia ușii, au răsunat trei ciocănituri distincte: două scurte, pauză, una lungă. Nu putea fi decît Carol, creatorul de măști mortuare și pantofi fără cusur. Mi-am tras o pereche de pantaloni de trening și i-am deschis. Zîmbea misterios în cadrul ușii întinzînd spre mine un pachet învelit într-o coală albă, pătată de sînge.

– Tu le ai cu haleala, de aia ți-o dau!

– Ce-i asta? m-am mirat încercînd să mă dumiresc ce se afla în învelit în hîrtia însîngerată.

– Carne, omule, ce să fie!?M-am gîndit că tu știi cel mai bine cum s-o gătești!

– Ce fel de carne, de unde o ai? Că n-am mai văzut o bucată zdravănă de carne de jumătate de an!

A intrat și a trîntit pe blatul din bucătărie bucata macră, de un roșu întunecat.

– Ce contează de unde o am? E carne de căprioară, calitatea prima-ntîi, na! O cunoștință căruia i-am făcut niște cizme de piele mi-a adus-o, e braconier, o fi găsit-o făcînd autostopul în pădure, dar eu nu l-am întrebat de ce a împușcat-o, fiindcă nici el nu m-a întrebat cum am făcut rost de pielea pentru cizmele lui!

Am scotocit prin sertar după un cuțit și am început să curăț mușchiul de tendoane și pielițe, într-adevăr era o bucată de carne superbă.

– Gina, gagică-mea, zicea că ar face șnițele din ea! Dar ea e o catastrofă în bucătărie, arde tot, afumă oalele și orice gătește are același gust!

Cu o imagine seducătoare înfiripîndu-mi-se în minte am exclamat:

– Nu, nu șnițele! O fac la cuptor, asezonată cu cimbru, piper de cayenne, boabe de enibahar și un sos din malaga sau xerxes roșu!

Carol a făcut o figură lungă, mormăind:

– Caien, enibar, malaga, sersex, habar n-am ce-s astea, dar pot să fac rost de un vinișor negru de butuc!

Pînă la urmă am pregătit mușchiul de căprioară pe cărbuni, învelit în bucățele de slăninuță și împănat cu usturoi, într-o tavă mare de tablă fiindcă n-aveam cuptor și nici toate ingredientele pomenite și a fost nemaipomenit de gustos. Gina a făcut ordine în atelier și a întins masa pe planșeta de lucru. Adusese cu ea și o verișoară, o fată scundă, blondă, tunsă scurt, cu o față turtită și cu o pereche de ochelari imenși de sticlă verzuie pe nas.

N-am găsit tacîmuri și farfurii potrivite, de același fel, dar bucățile de mușchi se topeau în gură, iar cabernetul procurat de Carol a mers de minune cu friptura. În timp ce destupa sticla de vin, m-a înghiontit șoptind: „ dă-te la ea, ce mai stai? e o fată de gașcă, fără prejudecăți, studentă la arte plastice! ” M-a amuzat îndemnul lui dar n-am făcut altceva decît să spun niște anecdote cu ardeleni care au făcut-o pe blondă să chicotească îndelung. În rest nu prea s-a băgat în conversația noastră, mulțumindu-se să-și îndese în gură, cu furculița, bucățele de friptură suculentă. Carol, în schimb a fost nemaipomenit, ne turna în pahare, tăia felii mari de friptură și sporovăia cu o vervă pe care nu i-o știam. Am toastat ca magazinele alimentare să veșnic pline, iar el și-a descheiat cureaua pantalonilor, zicînd: „ Asta, dragilor, a fost o masă pe cinste ca-ntre prieteni!” După ce am terminat de mîncat, fetele au strîns farfuriile și furculițele murdare, au spălat toată vesela și au plecat. Vroiam să mă retrag dar m-a oprit:

„ Trebuie să-ți spun ceva, dar nu puteam de față cu fetele!”

M-am prefăcut în glumă că-mi vine să vomit:

„ Era carne de măgar sau de cămilă?”

„ Nu, nici vorbă, era căprioară. Altceva vroiam să te întreb. Tu ai observat că ditamai camera de lîngă mine este nelocuită? Eu n-am văzut niciodată pe nimeni intrînd sau ieșind de acolo!”

I-am povestit pe scurt cum amenajasem încăperile cu ajutorul Medei și a căzut pe gînduri. I-am întins pachetul de țigări și și-a aprins una cu o brichetă veche cu benzină:

„ Mie nu-mi miroase bine deloc. Ieri am vrut să bat un cui mai mare în perete ca să agăț o etajeră. Pironul a trecut prin tencuială ca prin brînză, dăduse de un gol între cărămizi. Mi-am băgat mîna prin gaură, am lărgit-o binișor și mi-am lipit ochiul de perete. Nu se vedea bine, probabil că și ferestrele spre exterior sunt astupate, dar tot am putut să-mi dau seama că în încăpere nu e nimic, înafară de un vraf de cărți, să tot fi fost trei-patru sute, aruncate de-a valma, pe podea.”

„ Știu și eu? O fi vreun depozit al unei biblioteci. N-au mai avut unde să le pună și le-au adus aici!”

A tras lung din țigară expirînd zgomotos.

„ Da, ar fi o posibilitate. Cunosc bine toate bibliotecile și anticariatele din oraș, am făcut o vreme afaceri cu cărți, cumpăram volume vechi ferfenițite, fără coperți, le legam, le înveleam și le vindeam mai scump, așa că m-am interesat. Niciuna n-a depozitat cărți aici! Poate ne lămurește tipa de care ziceai, sau ne dă o cheie să vedem ce-i cu ele!”

Nu mi-a plăcut deloc ideea și i-am spus fără ascunzișuri:

„ Nu vreau să mă amestec în treburile altora. Meda mi-a spus că în cameră se întîlnesc din cînd în cînd niște tipi. Poate citesc și discută despre ce au citit. Oricum nu-i treaba mea și aș vrea să nu mă amesteci în așa ceva!”.

„ De ce te superi? Așa-s eu, curios, vreau să știu ce se întîmplă în jurul meu și înafară de baba aia din colț cu javra ei și de tine nu stă nimeni în zonă. N-am de gînd să șterpelesc cărțile alea, dar n-am chef să mă trezesc pe cap cu niște imbecili de polițai care să întoarcă totul pe dos, sau mai rău cu niște lepre de la securitate.”

Am rîs, mai mult să-mi ascund stinghereala:

„ Fii serios, ce treabă să aibe securitatea cu atelierul tău. Ăia se ocupă de altele, cu cei care ascultă europa liberă, cu spionajul și turnătoria la nivel înalt!”

A stins chiștocul într-o farfurioară de lut ciobită:

,, Nu rîde că io-s pățit. Acum un an, m-au ținut acum în arest vreo trei-patru zile pentru un nenorocit de cărțoi de yoga. Că de unde îl am, că cine mi l-a dat, ce am de gînd să fac cu el. Nu m-au caftit prea tare, dar nu le-aș fi spus nimic, că nu-s ciripitor de felul meu, nici dacă mă ardeau cu țigara.”

M-am ridicat mîngîind în treacăt un amoraș de ispsos de lîngă ușă. Obrajii și buzele lui șlefuite, ridicate într-un zîmbet zeflemitor, aveau exact forma pomeților și buzelor Marlenei. Am simțit o arsură vie între coaste și gîndul acesta m-a răscolit pe neașteptate. „ Nimic nu e mai trist decît să-ți amintești de vremurile cînd ai fost fericit”, am mormăit și m-am grăbit să scap de Carol.

„ Bine, omule, îți promit că dacă aflu ceva nasol, te avertizez ca să poți să-ți muți lucururile rapid!”

El și-a înclinat fruntea ridată.

„ Așa să faci. Între timp eu am să îmi văd mai departe de treabă. Auzi, n-ai nevoie de o geacă mișto din piele? Ți-o croiesc pe măsură, am tipar pentru tot felul de modele la modă, iar materialul e tot de la tipul cu căprioara.”

„ N-am eu față de așa ceva și-apoi nici destui bani ca să ți-o plătesc!”

M-a bătut pe umăr:

„ Da’ cine a pomenit de bani? Dacă-ți place cum a ieșit ne-nțelegem noi cumva!”

I-am mulțumit încă odată pentru ospăț și am urcat în garsoniera mea. Se făcuse seară, dar n-am aprins becurile. Am stat o vreme pe întuneric, sub fereastră gîndindu-mă, la Marlene. Mă înfuria că trupul ei zvelt se strecurase între mine și Milena, dar eram neputincios în fața realitățți, iar realitatea era că rana s-a redeschis, iar eu cu bună știință, ca un adept al lui Masoch, o zgîndăream fără milă. După noaptea aceea de dragoste n-am mai văzut-o pe Marlene decît de două ori, în fugă și a trebuit să treacă mai mult de jumătate de an ca să realizez tot ce se întîmplase. Am sunat-o de cîteva ori și de fiecare dată cînd îmi auzea vocea închidea telefonul. O dată am dat de ea în fața avizierului, venise să vadă dacă trecuse examenul de tehnologie. Pe urmă n-a mai apărut deloc la școală. Nici nu avea rost fiindcă nu s-a prezentat la niciun examen din vară și nici la restanțe. Într-o duminică, prin septembrie, mi-am luat inima în dinți, am cumpărat zece trandafiri albi și m-am înfințat la ușa ei. Nu părea deloc surprinsă. Purta o rochie neagră, fără mîneci, scurtă și mulată pe șolduri, cu un decolteu dreptunghiular și își strînsese părul ca arama la ceafă într-un coc franțuzesc. Și-a încrucișat brațele în dreptul sînilor, s-a rezemat de tocul ușii și m-a privit cu răceală:

„ Ce-i cu tine, aici?”

I-am întins buchetul dar n-a schițat niciun gest că ar fi vrut să-l primească:

„ Mersi, dar nu trebuia să-mi cumperi flori. În plus, nici nu-mi plac trandafirii albi!”

„ Pot să intru? Nu te rețin mult, doar cinci minute!”

Prin ușa întredeschisă răzbăteau voci vesele, clinchenit de pahare și acordurile unei melodii siropoase.

„ Vezi că am oaspeți, nu poți intra. Spune repede ce ai de spus că n-am timp!”

Am simțit sîngele pulsîndu-mi nebunește în tîmple și am îngăimat:

„ Știu că n-am început cum trebuia. Poate în alte împrejurări, tu și cu mine…. în sfîrșit, vreau să te rog să-mi mai cînți o singură dată Hotel California!”

Buzele ei cărnoase, delicat conturate, s-au răsfrînt într-un zîmbet larg, dar cuvintele pe care le-a rostit m-au lovit direct în inimă.

„ Teodor, de ce nu vrei tu să înțelegi? Nu vreau să te mai văd niciodată. Punct. Cu atît mai mult să fiu jucăria ta sexuală. Am altele, mult mai bune, de făcut decît să-mi pierd vremea cu tipi ca tine. Noi doi nu ne potrivim deloc. Poate că tu crezi că e important și unic ce s-a întîmplat în noaptea aia între noi, dar în realitate nu e așa. N-ai decît să trăiești cu visele și cu planurile tale, eu am de gînd să-mi trăiesc viața în alt stil, de aia nu are rost să insiști, drumurile noastre s-au întîlnit și s-au atins cîteva clipe și-atît. Nu trebuie să-mi porți pică, lucrurile astea se întîmplă mereu în jurul nostru, dar tu nu vrei să le vezi.”

A întins brațul și mi-a atins ușor buza de sus cu degetele:

„ Ți-ar sta tare bine cu mustață. Nu ți-a spus-o nimeni pînă acum?”

Am vrut să-i prind încheietura mîinii și să trag spre mine, dar s-a smucit și, tot zîmbind s-a întors și a închis ușa. Am coborît încet. Mi-au trebuit douăzeci-treizeci de minute să trec de afurisitele alea de scări, deși nu erau multe, garsoniera era la etajul doi. Am azvîrlit buchetul într-o pubelă mare, metalică în care aruncau locatarii zoaiele și gunoiul. Mi-a părut rău, dădusem o droaie de bani pe el dar ce era să fac să-l fi pus într-o vază şi să-l fi contemplat pînă cînd corolele imaculate se transformau în noroi? Sfîrşit de puteri m-am așezat pe banca din fața intrării. Nu știu cît am stat acolo, pierdusem noţiunea timpului, dar la un moment dat s-a apropiat de mine o babă cu o găleată din plastic în mînă și m-a întrebat: „ Ți-e rău, maică? Să chem salvarea?” Am dat din cap că e-n regulă și m-am ridicat. Am aruncat o privire spre ferestrele luminate de la etajul doi și am plecat încet, tîrșîindu-mi picioarele ca un bolnav. Și totuși mi-am zis, fără să înțeleg prea bine în acele clipe adevărul, de ce dracu zicea cîntecul ăla „You can check-out any time you like, But you can never leave!”

N-am mai întîlnit-o de atunci pe Marlene. Poate că am trecut unul pe lîngă altul pe stradă sau am călătorit în același tramvai fără să ne vedem sau să ne recunoaștem. Am evitat să mai scormonesc amintirile, așa cum eziți să îți vîri degetele într-un cutie cu scule, în care alături de șurubelnițe, clești sau șuruburi poți să dai de un ciu sau o sîrmă ruginită în care să te înțepi. Evitam orice mi-ar fi amintit de ea: muzica celor de la Eagles, țigările superlong, trandafirii albi, conturul unei chitări sau privirile fugare ale vreunei tipe cu ochii de forma și culoarea frunzelor de salcie. Totuși, mult timp după asta, uneori și acum, cînd s-au scurs doi ani de la acele pățanii, ori de cîte ori mă bărbieream, simțeam pe buza de sus atingerea degetelor ei și auzeam vocea ei monotonă șoptind: „ ți-ar sta tare bine cu mustață!”

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Hotel California (6)&8221;

  1. Nu-mi place ultimul paragraf… trebuie sa lasi o sansa personajului sa mai apara.
    Apoi gestul de a arunca florile la pubela.. S-ar potrivi mai bine ca personajuli sa le pastreze si sa le ofere cadou la administratora blocului sau altcineva. Si scapi si de cliseul aruncarii florilor in pubela 🙂

    Apreciază

  2. va apărea, deus et machina.
    cît priveşte aruncarea florilor, da, poate fi un clişeu, dar îmi amintesc că m-am comportat adesea clişeic. o variantă ar fi să le ofere fir cu fir femeilor întîlnite în drumul său dar gravitatea s-ar diminua.
    ms încă odată pt lecturare.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s