Hotel California (11)

11.

N-am putut să adorm imediat și m-am foit o vreme în patul larg, bătrînesc cu căpătîi și noptiere din lemn de nuc. Deși eram obosit după toate peripețiile nopții trecute, cearșafurile scorțoase, apretate și reci mirosind a levențică, pernele și pilota tari, umplute cu puf de gîscă, rememorarea gesturilor și cuvintelor Milenei m-au împiedicat să închid ochii. Mă sîcîia senzația că cineva, ascuns în întuneric, mă urmărea cu privirea, așa că m-am ridicat și m-am îndreptat încet spre un fel de alcov acoperit cu o draperia din stofă groasă, roasă de molii. Am dat-o deoparte, cu precauție, ca și cum m-aș fi temut să dau de un schelet sau un cadavru mumificat și m-am pomenit în dreptul unei deschizături înalte cam de un metru-un metru și jumătate. M-am aplecat, pipăind zidul cu brațele întinse și am pășit dincolo. Spre surprinderea mea, locul era scăldat într-o lumină difuză, așa că m-am strecurat repede, fără să bîjbîi, printre pereții cu tencuiala umflată de igrasie pînă în dreptul unei uși larg deschise, din pfl umflat de umezeală, fără clanță și vopsită în crem. Am pipăit pragul cu talpa pantofului și m-am strecurat în penumbră printre pereții unui coridor îngust pînă cînd pașii mi s-au oprit la marginea unui covor tocit pînă la urzeală și găurit pe alocuri. În patrulaterul strîmt al camerei delimitat de trei scaune, o masă și un dulăpior cu două uși a pătruns încet, înconjurată de o lumină palidă și cețoasă, o fată firavă. N-am putut să-i observ trăsăturile, obrazul i-a rămas în continuare ascuns în penumbră, dar nu putea să aibe mai mult de zece, maxim doisprezece ani și purta o rochie subțire din stambă, cu floricele albe și verzi pe fond bleu prin țesătura căreia membrele subțiri și unghiurile ascuțite ale corpului i se ghiceau cu ușurință. A trecut pe lîngă mine, fără să scoată un cuvînt, fără să-mi arunce barem o privire curioasă și am avut senzația că eram invizibil pentru ea, iar asta m-a iritat cîteva secunde, mai ales că mă aflam, fără niciun dubiu viu, palpabil, acolo, în cameră, la cîțiva pași de ea. Mi-am întors capul urmărind-o cum aluneca spre cealaltă cameră și pășea încet peste pragul ușii întredeschise. Eram tare curios să aflu ce se afla într-a doua cameră dar n-am intrat pe urmele ei, ceva mă avertiza că deocamdată trebuie să fiu discret și am rămas pe loc ascultînd atent zgomotele răzbăteau de dincolo: lipăitul ușor al unor tălpi pe parchet, scîrțîitul unui pat cu arcuri, un oftat, foșnetul unor haine sau a unor așternuturi din pat, alt oftat sau mai curînd un geamăt de durere, iar la urmă glasul subțire a fetei articulînd clar: „ nu te necăji mami, știi că-ți face rău, am grijă de el, nu te necăji!” Imediat o voce feminină, gravă și răgușită i-a răspuns: ,, să ai grijă să mănînce și să se îmbrace bine înainte de a pleca la școală!” Vorbele au fost acompaniate de alte gemete, scîrțîituri și foșnete ca și cum trupul unui bolnav s-ar fi răsucit în așternut și apoi, din nou, am auzit-o pe fata spunînd:,, i-am călcat pantalonii și cămașa aia nouă, bleu…hai, ia-ți medicamentele, că eu mă duc să fierb niște cartofi pentru prînz!” Femeia din pat a tușit prelung, o rafală sacadată de icnete și hîrîieli i-a răsunat zgomotos în piept, încît cu greu am deslușit: ,,cum te mai chinui, tu, draga mea fetiță cu toate…pe deasupra eu, care-s o povară în plus…” după care, oricît mi-am încordat auzul nu s-a mai auzit nimic. Am făcut un pas spre ușa întredeschisă, gata să arunc o privire înăuntru cînd, deodată, am auzit lipăit de pași și fata a apărut în cadrul ușii cu un pahar gol și un prosop mototolit în mînă. M-am lipit de perete, lăsînd-o să treacă și nici de data asta nu părea să fie conștientă de prezența mea. S-a îndreptat grăbită spre hol de unde a revenit cu o oală în care am zărit trei-patru cartofi pămîntii, cu coaja zbîrcită. A așezat oala pe masă și a început să curețe cartofii cu un cuțit mare. Se vedea din automatismul gesturilor ei că nu făcea pentru prima oară treaba asta, fiindcă mișca cu îndemînare lama decupînd rotocoale lungi de coajă pe care le arunca pe o foaie de ziar. După ce a curățat toți cartofii, dintr-un bidon de tablă așezat lîngă piciorul mesei a turnat apă în oală și a așezat-o pe un reșou artizanal, de felul celor pe care le încropesc constructorii pe șantier, dintr-o bucată de b.c.a și doi metri de nichelină. Acum i-am observat pentru prima oară obrazul slab și prelung, încadrat de șuvițele părului castaniu lung pînă la jumătatea spatelui. Pielea ei avea o paliditate bolnăvicioasă, iar trăsăturile păreau prematur maturizate deși în arcul frumos arcuit al sprîncenelor și în linia sinuoasă a buzelor subțire stăruia o urmă de candoare infantilă. Am întins încet brațul ca să-i ating umărul, nu vroiam să o sperii, poate era foarte mioapă sau chiar oarbă dar s-a ridicat brusc și s-a aplecat peste oala în care clocoteau cartofii. Nu știu ce imbold stupid m-a făcut să mă apropii și eu de reșou și să ating cu vîrful degetului cărămida încinsă. Am scos un strigăt de durere, iar în secunda următoare fata a început să țipe, bîjbîind spre mine cu brațele întinse. ,, nu te speria, i-am spus, nu-ți fac niciun rău, liniștește-te, te rog!” Ea continua să țipe cu gura larg deschisă și pupilele întunecate iar atunci am apucat-o de umeri și am început să o scutur cu putere urlînd și eu:,, taci, taci, taci dracului din gură!” Ușa încăperii s-a lovit de perete, camera cu pereții cenușii și mobilierul sărăcăcios a dispărut și m-am trezit în dormitorul matrimonial al hotelului ,,Favorit” cu Neli, fata crescătorului de găini, îmbrăcată în tricoul alb și pantalonii roșii de trening pe care-i purtase și-n dimineața trecută, lîngă pat. Am privit-o rușinat peste marginea pilotei de fulgi pe care, cu cîteva secunde înainte, o scuturasem cu furie.

,, Ați visat urît, v-am auzit strigînd și mi-am dat seama imediat, a zîmbit ea. Mi se întîmplă și mie destul de des…visez că mă prăbușesc de undeva de la înălțime dar mă trezesc întotdeauna înainte de a mă lovi de pămînt!”

Mi-am frecat fruntea și obrajii nebărbieriți, mormăind:,, da, am visat urît” deși în sinea mea toate detaliile straniului vis îmi rămaseră întipărite atît de exact în minte încît am continuat să cred, în mod inexplicabil, minute în șir că fusesem într-o cameră sordidă în care se învîrtea o fetiță de cel mult doisprezece ani, cu fața palidă și părul castaniu, îmbrăcată într-o rochie de stambă cu floricele alb-verzi pe fond bleu.

,, Am să vă fac un ceai de mușețel, am cules cu mîna mea flori de pe dealurile din jur, că vă calmează!” a constatat fata recepționerului cu un aer vag compătimitor.

M-am întins spre ceasul de pe noptieră, dar pe cadranul lui cifrele incandescente pîlpîiau aiurea, într-un șir de puncte împrăștiate și am întrebat-o:

,,Cît o fi ora?”

Ea a arătat spre perdeluțele de dantelă dincolo de care cerul albăstrui se colora într-un roz-delicat ca gușa unei păsări exotice.

,, E devreme, nu s-a făcut nici șapte!”

Am sărit din așternut și m-am îndreptat spre alcov trăgînd draperia roasă de molii. Nici urmă de deschizătură sau ușă, doar un lavoar și un lighean ruginit, plin cu apă.

,, Nu, mulțumesc! Aș bea o cafea, poate găsesc la cofetărie sau în gară!” am spus stropindu-mi fața, pieptul și brațele cu apă rece. Am început să mă îmbrac grăbit, înainte ca ea să se retragă din cameră. Cînd am ajuns în culoarul cu glasvand am dat de o priveliște macabră. Recepționerul, încins cu un șorț alb pătat de sînge, mi-a ieșit înainte arătîndu-mi capul și ghearele livide ale unei găini.

,, La prînz avem supă și friptură de pasăre. Am tăiat-o pe Maricica moțata, era bătrînă rău, săraca, și nu mai oua din iarnă!” m-a anunțat el pe un ton vesel, triumfător, de parcă ar fi prezentat meniul unui restaurant de trei stele.

,, Îmi pare rău dar nu pot rămîne la masă! Spuneți-mi cît trebuie să vă plătesc pentru cazare?”

A făcut un gest moale cu palma:

,,Nimic de data asta, n-ați ocupat camera douăzeci și patru de ore!”

Am lăsat totuși, în ciuda protestelor lui, pe masa de la recepție o bancnotă de cincizeci de lei și am ieșit grăbit în strada aproape pustie. La nici zece pași de hotel am dat peste Mitru, ,,omul lui Dumnezeu”. Purta același palton slinos ca atunci cînd intrase în cofetăria ,,Simina” și duhnea a transpirație rîncedă și a fum. Imediat cum m-a văzut, a început să-și agite brațele în direcția mea răcnind:

,,Unde fugi, păcătosule, nu știi că toate căile Domnului sunt privegheate? Pocăiește-te cît mai ai vreme și îndurarea Lui va pogorî și asupra ta!”

M-am oprit și i-am întins pachetul în care mai aveam două țigări.

,,Iarba-dracului, a mormăit în barbă în timp ce se apleca spre flacăra chibritului, la toate pot renunța, muieri, băutură, mîncare, un pat moale, numai la ea nu!”

Am tras amîndoi cîte un fum adînc în piept privind tăcuți cum orizontul se colora în portocaliu aprins și zdrențele vinete ale norilor erau împrăștiate de primele raze ale dimineții.

,,Unde pleci?” m-a întrebat de data asta pe un ton potolit.

,, Pe urmele unei fete cum n-am mai întîlnit pînă acum!”

A scuipat un fir de tutun lipit de buze:

,,Dacă o găsești să n-o mai lași să plece. Io am făcut acu ceva vreme-n urmă greșeala asta… Pregătisem tot: inelul de logodnă, hîrtiile pentru primărie, vorbisem cu popa, am dat și arvună pentru sală și muzicanți mai trebuia să mergem să cumpărăm rochia de mireasa…cînd Florica, așa o chema, știi cum îs femeile, nu-s ca noi, le au pe ale lor cu fițele și toate fleacurile muierelti mi-a zis:,, măi, Mitre, io mă duc cu mama și doda Simina la Timișoara să căutăm o rochie frumoasă, că acolo îi oraș mare și-s mai multe magazine ca la noi, avem de unde alege una care-mi vine mie bine. De ce să mai vii și tu cu noi, că te-ai sătura de umblat și astea nu-s lucruri de bărbat, mai bine stai tu acasă și trage răchia în damigene să avem de cinstit goștii. Și io, prostu de mine, am ascultat-o ș-am crezut-o pe cuvînt, că așa scrie și la biblie, să-ți cinstești nevasta și să te sfătui cu ea la greu, iară ea, dracu s-o priceapă, ce o fi fost în capul ei, s-o suit în tren, direcția Timișoara și de atunci n-am mai văzut-o!”

Am terminat țigările în același timp și am strivit amîndoi mucurile sub talpă.

,,Aș veni cu tine s-o caut, dar nu-mi pot lăsa păcătoșii fără sfătuitor și fără de alinare-n suflet. Dacă o vezi cumva pe Florica mea, pe unde umbli, că nu se știe niciodată peste cine dai în drum, să îi zici că eu o aștept și-acum, toate-s pregătite de nuntă, numa să vrea să vină ca să ne luăm…ai s-o recunoști ușor, are părul lung și roșcat ca boarea focului, îi sprîncenată și ochioasă, calcă țanțoș și-apăsat, cu nasul pe sus și-are o aluniță mare în colțul gurii.”

L-am lăsat acolo în colțul străzii cu amintirile lui și-am întins pasul spre gară. Privind peste umăr am văzut cum face cu dreapta semnul crucii larg, repetat de trei ori în urma mea. Am ajuns pe peron, tocmai cînd acceleratul de bucurești se urnea lent, zdrăngănindu-și toate osiile și boghiurile.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s