Hotel California (12)

Nu mă sunase nimeni niciodată la școală de cînd eram suplinitor în Brănești, habar n-aveam că în biroul directorului exista un telefon interurban, așa că am fost surprins cînd doda Voichița, femeia de serviciu, care făcea la nevoie și pe secretara școlii, a dat buzna în clasă zicînd:,, vă caută cineva la tilifon, o voce dă cucuană, te pomenești c-o fi dă la inșpectorat!” Mi-am întrerupt explicațiile despre proprietățile acidului sulfuric și am alergat spre cancelarie. Nu mică mi-a fost mirarea cînd am ridicat telefonul și am auzit vocea gravă, cu inflexiuni joase a Medei.

,, Dorule, trebuie să ne întîlnim cît mai repede e posibil, cel tîrziu diseară, ce zici, poți?!”

„ S-a întîmplat ceva cu tine, ai nevoie de ajutor?” am răspuns acoperind pîlnia telefonului cu palma.

,,Nu pot să-ți spun la telefon, ne vedem diseară și-ți explic tot…pe la șapte, la mine acasă, e bine?”

,,Da, sigur…am să vin dar de ce…”

Conversația s-a întrerupt brusc ca și cum cineva ar fi tăiat firul și, după ce am ascultat cîteva clipe șirul de țiuitori și pocnete din pîlnie, am așezat receptorul în furcă. Dinspre coridor se auzeau urletele și tropăielile celor dintr-a opta be, așa că m-am grăbit să pun capăt gălăgiei. Pe tot drumul la întoarcere, în tren, m-am întrebat ce motive ar fi avut Meda să mă sune și de ce fusese atît de misterioasă. După ce am coborît din tren m-am grăbit spre cea mai apropiată brutărie,fiindcă nu mai aveam nicio coajă de pîine acasă. În fața ușii din sticlă groasă, întărită cu sîrmă ca geamul unei închisori, stătea un grup compact de vreo opt-nouă femei.

„ Nu știți, mai au pîine, cumva?” am aruncat inevitabila întrebare spre ele.

,, Pita s-a gătat demult, maică, a răspuns fonfăit, ca și cum ar fi molfăit un coltuc tare, una dintre ele, o bătrînică scundă, înfofolită într-o palton gros, ponosit care-i ajungea pînă la glezne, dar ne-a zis vînzătoarea că au primit făină de mălai!”

,, Bun și mălaiul” am zis și m-am așezat la coadă, încercînd să alung din minte imaginea unui blid plin cu mămăligă aurie și aburindă. Mi-am aprins o țigară pe care am fumat-o încet, atent să nu suflu fumul în direcția femeilor care sporovăiau ceva despre rații, casa de comenzi la domiciliu, o utopie a comerțului cu alimente din sectorul socialist și tot felul de rețete de criză. După un sfert de oră ușa s-a întredeschis și în cadrul ei s-a ivit vînzătoarea, o femeie solidă, încă tînără, cu părul roșcat ondulat proaspăt și încinsă peste șolduri cu un șorț alb.

,, Se dă numai un kil de persoană, astea-s dispozițiile șefilor de la panificație” a zbierat ea în direcția cozii și imediat s-au auzit murmure de indignare și bombăneli de protest:,, să vă fie rușine, nesimțiților, învîrtiților și speculanților, dosiți marfa și pe urmă o vindeți pe sub mînă, la suprapreț!” O femeie slăbănoagă, cu nasul ascuțit și trasă la față, așezată în capul rîndului și-a rotit ochii mici, rotunzi, de pasăre, țipînd:

,,Măcar dacă ar fi bun de ceva, mălaiul tău! Săptămîna trecută am luat două kilograme, tot de aici, de la brutărie, și era mucegăit, nici porcii nu l-ar fi putut mînca!”

Fața roșie, asudată a vînzătoarei s-a strîmbat într-un rînjet răutăcios:

,, Dacă nu vă convine marfa, nu cumpărați, că eu nu oblig pe nimeni să ia…speculanții dracului, de aia nu se ajunge pîinea și mălaiul că voi vă îngrășați porcii cu ele!” a bombănit ea trîntind ușa și refugiindu-se înăuntru. Cînd mi-a venit rîndul, a aruncat o pungă din hîrtie maronie pe tejghea mîrîind: ,, costă șase lei cincizeci, e mălai grizat calitatea-ntîi pentru export!” I-am întins o bancnotă de zece, a înșfăcat-o și mi-a aruncat restul. O monedă de un leu s-a rostogolit pe pardoseaua din beton și a dispărut sub un raft. Am ieșit în aerul duhnind a mlaștină, fum și vapori de motorină care îmbîcsea tot timpul, de primăvara pînă-n toiul iernii, între cartierul gării, ungînd, parcă, fațadele clădirilor, caldarîmul și fețele trecătorilor cu o năclăială grețoasă.

Mămăliga mi-a ieșit tare și plină de cocoloașe, oricît m-am străduit s-o amestec în timp ce clocotea. Nu aducea defel cu ,,coleașa” îmbietoare și gustoasă pe care o fierbea bunică-mea pe mașina ei de gătit cu lemne, semăna mai degrabă cu un mortar vîscos și vînăt, cu gust de porumb mucegăit. În frigider nu mai avem niciun gram de brînză, așa că am tăiat cîteva feliuțe de slănină, am tocat mărunt două cepe, am presărat deasupra o linguriță cu boia de ardei și le-am trîntit în tigaia încinsă. Am înghițit tot amestecul acela unsuros cu boțuri zdravene de mămăligă și mi-am potolit, cît de cît, foamea. M-am trîntit în patul meu suspendat dar am avut grijă să nu adorm, se făcuse seară și trebuia să ajung la întîlnirea cu Meda. După o jumătate de oră m-am ridicat și am trecut în baie. Apă caldă nu curgea prin țevi decît două ore la sfîrșitul săptămînii dar m-am spălat pe piept și pe brațe cu apă rece și mi-am netezit părul rebel, lăsat să crească lung pe tîmple și pe ceafă. Ultima dată cînd trecusem pe la frizer, mă pricopsisem cu o freză stupidă, cu cărare, botezată habar n-am de ce, ,,tunsoare plastică” așa cum se tundeau chelnerii și ofițerii tineri în garnizoană. Mi-am schimbat cămașa îmbîcsită de transpirație cu un tricou negru, nou-nouț procurat de la bișnițarii care vindeau marfă din yugoslavia, în principal, haine, chewing-gum și țigări, în apropierea halei de legume și mi-am periat bine jeanșii din velur, tot negru. Arătam, în hainele alea întunecate, sumbru și cu un aer enigmatic ca un actoraș din provincie care visează să-l joace pe Hamlet pe scena Naționalului. Am luat-o pe jos, n-avea niciun rost să aștept un tramvai, seara circula cîte-un vagon pe oră și puțină mișcare după atîta stat pe bancheta trenului m-a înviorat. Meda mă aștepta cu un platou plin de sandviciuri cu salam de sibiu și șvaițer, nu știu de unde și cum își procura bunătățile alea, cînd eu nici măcar o franzelă proaspătă nu reușeam să-mi cumpăr, și o sticlă de vin, același sauvignon noir dens, cu gust de fructe sălbatice din care băusem și-n rîndul trecut.

– Cum o mai duci, s-a interesat ea pe un ton neutru, privindu-mă cum dau gata două sandviciuri, ești bine? Mi se pare că ai slăbit…sau ești îndrăgostit?

Am înghițit ultima îmbucătură și mi-am turnat un pahar plin de vin.

– Nu, n-am slăbit deloc dar nu cred că de asta m-ai căutat, ca să-ți povestesc despre amorurile mele!

A zîmbit ușor, de-abia unduindu-și buzele cărnoase, cu o fluturare ușoară a genelor ei întunecate.

– Ce arțăgos ești…dar ai dreptate, nu de asta te-am rugat să vii. Vroiam să te întreb dacă ai găsit ceva în camera aia!

Nu roșeam niciodată dar atunci sub privirea ei iscoditoare, poate era și efectul vinului acela tare și licoros, am simțit că mi se aprind văpăi în obraji.

– Nu, n-am găsit nimic. Am cotrobăit peste tot, am scos și cîteva dușumele dar n-am dat de obiectul ăla misterios pe care-l vrei. E ceva atît de important?

– Dacă ți-aș spune că de existența lui depinde viața unor oameni de treabă, care se opun porcăriei în care trăim toți, m-ai crede?

Am sorbit o înghițitură lungă de vin în timp ce ea mă urmărea în continuare cu un aer sever, încruntîndu-și sprîncenele groase.

– Înțelegi, Dorule, e o chestie de viață și de moarte. Dacă nu-l găsim, vor intra mulți în pușcărie și toate planurile lor ar fi date peste cap!

Începea să mă agaseze tonul acela conspirativ cu care-mi vorbea și am întrebat:

– Ce planuri și cine-s oamenii aceia?

Mi-a întins un pachet de țigări superlong dar am preferat să îmi aprind un carpați fără.

– Nu pot să-ți spun, e spre binele tău să știi cît mai puține dar sunt sigură că lucrul ăla stă acolo, bine ascuns, departe de ochii securiștilor!

M-am ridicat și am zîmbit cu aerul fals al unui erou din vechile producții hollywoodiene:

– Îți promit c-am să-l găsesc, chiar de ar fi să demolez toată clădirea!

La plecare, cînd mi-a atins ușor obrazul nebărbierit cu buzele ei cărnoase, un parfum subtil de lavandă combinat cu mireasma pielii de femeie matură mi-a înfiorat nările și nu m-am putut abține să nu mă întreb de ce, oare, în viața unei tipe atrăgătoare și inteligente ca ea nu exista niciun bărbat. Am luat adesea hotărîri pripite și de multe ori eram delăsător cînd trebuia să acționez rapid ca să obțin ceva, dar de data asta eram decis să dezleg enigma pe care mi-o lăsase-n grijă. Pe drumul de întoarcere mi-am amintit ce îmi povestise Carol despre cameră și tot efortul meu de a perfora pereții și de a săpa în pardosea mi s-a părut ridicol. Rezolvarea, așa cum se întîmplă și-n romanele polițiste a venit pe neașteptate, o oră mai tîrziu, cînd, întins pe saltea contemplam o ieșitură din peretele camerei mele, în unghiul opus ferestrei. Înainte de renovare, găsisem acolo, judecînd după cărămizile afumate un horn îngust sau o gură de aerisire care dădea în pod și astupasem gaura cu tencuială, iar pereții camerei de sub mine copiau în mod sigur aceeași configurație. Această constatare simplă m-a făcut să sar din pat și să caut, cuprins de febrilitate, un ciocan și o daltă. Am tras pe mine o salopetă din vremea cînd mă ocupam cu zugrăvitul și am coborît pe furiș cercetînd cu luare aminte coridorul și curtea întunecată. Nu se zărea nicio dîră de lumină la ferestre sau uși, niciun sunet, nici măcar schelălăitul lui Pufy, javra cu pedigree a doamnei Verzeanu sau țipătul ascuțit al vreunui liliac ieșit la vînătoarea lui nocturnă nu se auzeau în beznă, așa că am descuiat ușa, strecurîndu-mă repede înăuntru și m-am apucat de treabă. În rîndul trecut procedasem haotic, acum aveam în minte planul exact al ascunzătorii. Am înfășurat ciocanul și dalta în cîrpe, am așezat lanterna aprinsă pe podea și m-am apucat să sparg tencuiala din colțul din stînga al camerei, opus intrării. Am dat imediat de un rînd de cărămizi afumate și, continuînd să cioplesc, cam la jumătate de metru deasupra podelei am auzit un zăngănit metalic și dalta s-a oprit scrîșnind într-un corp dur. M-am oprit observînd că gura hornului era acoperită cu o bucată de tablă groasă din oțel. Asta m-a descurajat puțin, pentru că, dacă dădusem de ușița unui seif, mi-ar fi fost imposibil să-l sparg cu uneltele pe care le aveam la îndemînă. Spre norocul meu tabla fusese prinsă în șuruburi ruginite de cărămizi și am desfăcut-o ușor, folosind dalta ca pe o pîrghie. Tremuram de surexcitare de parcă găsisem o comoară fabuloasă și, cînd mi-am strecurat mîna prin deschizătură degetele mele au pipăit un obiect moale și umed. L-am scos din ascunzătoare și, îndreptînd lanterna spre el, am văzut că era o cutie de pantofi cu cartonul fleșcăit de umezeală. Mi-a venit să rîd pe înfundate, singur, acolo în întuneric, dar cînd am desfăcut-o am dat de o banală casetă audio, din plastic alb, de felul celor pe care trupele muzicale în vogă își înregistrează melodiile. Am vîrît-o în buzunar, am șters urmele de moloz de pe podea și am proptit jilțul mare cu brațe sculptate, singura mobilă care se găsea în încăpere în dreptul spărturii. Nu aveam un casetofon ca să ascult banda, iar pe Carol, nu vroiam, sub nicio formă, să-l fac părtaș la descoperire. Am închis ușa, și, așa cum eram, în salopeta mînjită de funingine și praf de cărămidă am coborît în stradă. M-am învîrtit pe aleile înguste dintre fosta cazarmă chezaro-crăiască și hotelul Continental căutînd o cabină telefonică fiindcă ardeam de nerăbdare să o sun pe Meda și să-i spun că rezolvasem problema. Tocmai am zărit una nevandalizată și mă îndreptam spre ea cînd doi milițiani mi-a tăiat calea. Doi nenorociți de tablagii în haine albastre care-și făceau rondul. Am dat să mă întorc, dar cel mai vîrstnic dintre ei, un bondoc cărunt și fălcos, roșu în obraji, cu o mutră bonomă de moș crăciun și pîntecul umflat că de-abia îl cuprindea vestonul, a pășit peste bordura trotuarului și m-a somat :

,, Alo, cetățeanu’ încotro te grăbești? Actele la control!”

Mi-am dat seama cu o străfulgerare de disperare, care mi-a risipit pe loc entuziasmul, în ce încurcătură intrasem. Era trecut bine de miezul nopții iar eu umblam teleleu, pe străzi, într-o salopetă ponosită și murdară, fără un act în buzunar, arătînd ca un vagabond sau un ins fără ocupație, pus pe furtișaguri. Am ridicat din umeri, enervat că mă lăsasem surprins atît de ușor:

,,N-am niciun act…locuiesc în zonă și-am ieșit să dau un telefon!”

,, Ia-auzi la el, Fane, a rînjit el către colegul său, un bărbat tînăr, bine legat, cu mustața neagră tunsă ca un gard viu, cică a ieșit să dea un telefon! Ce chestie domle, toată lumea doarme la ora asta și dumnealui dă telefoane. Ce-mi plac mie ăștia, plimbăreții care n-au somn…te pomenești că ești somnabul și nici nu știai!”

„ Nu sunt somnambul și nu vă mint.Puteți verifica, locuiesc pe strada Rodnei, la numărul șaisprezece, doi pași de aici!”

Brunetul și-a pipăit ,,pulanul” care i se bălăngănea la cingătoare mîrîind:

„N-ai acte să te legitimezi, vii matale cu noi la secție și lămurim situația acolo, în mod legal!”

Grasul a preluat din nou ancheta ad-hoc.

„ Ce crezi, tinere, că noi avem vreme de verificări? Că comandantul nostru ne-a trimis noaptea pe străzi, în patrulare, ca să numărăm stelele?”

Știam din alte împrejurări că ăștia care fac pe blajinii, cu aer de bunici sunt cei mai periculoși cînd e vorba să facă pe durii, dar am ripostat:

,, Nu cred nimic, e o urgență, unui vecin care-i cardiac i s-a făcut rău și am dat fuga să telefonez la salvare!”

Mă gîndeam că dacă mă vor escorta pînă acasă ca să-mi verifice alibiul, Carol ar fi putut să mă scoată din bucluc jucînd rolul ,,cardiacului”.

Celălalt tablagiu, probabil inferiorul lui ierarhic, i-a ținut isonul:

,, Da, chiar așa, de unde să știm noi că nu ai spart un apartament la adresa aia, hmmm? Că mutră de spărgător ai!”

M-au împins într-un gang, între terasa cofetăriei ,, Macul roșu” și intrarea într-un bloc interbelic. Înainte să pot schița vreun gest de apărare brunetul m-a pocnit cu bastonul de cauciuc peste grumaz. Lovitura mi-a paralizat mușchii umărului și ai brațului drept și, imediat, ,, bunicul” și-a luat avînt izbindu-mă cu putere în stomac. Pînă să mă dezmeticesc, mi-au pus cătușele și, luîndu-mă amîndoi de subsuori, m-au tîrît spre secție, o clădire sumbră cu două nivele, aflată la circa două-trei sute de metri, pe bulevardul cu nume de ilegalist. Tot drumul au comentat ultimul meci de fotbal al echipei lor de suflet, Dinamo București, oprindu-mă din cînd în cînd să mă împroaște cu sudălmi, care mai de care mai colorate. Cînd am ajuns m-au împins într-un hol larg pînă-n dreptul unei tejghele ca de bar construită din bare de oțel și acoperite cu vinilin. Sub lumina rece a tuburilor de neon, alt polițai, palid și chelios, de data asta unul cu patru stele mici pe epoleți picotea cu coatele sprijinite de un registru gros.

,, Ce-i cu ăsta, de ce l-ați adus?” i-a întrebat plictisit ,,înstelatul” pironindu-mă cu o privire disprețuitoare.

,, Să trăiți, tov. căpitan Stamate, raportez: individul umbla teleleu pe străzi și zice că nu posedă acte la el ca să se legitimeze!”

,,L-ați percheziționat? Că poate are, da’nu vrea să ni le arate!”

Mi-au desfăcut cătușele și m-au pipăit cu atenție, întorcîndu-mi toate buzunarele pe dos pînă cînd au găsit ascunsă, între tricou și curea, misterioasa casetă din plastic alb.

,, N-are acte, a răsuflat satisfăcut grasul, fără ocupație, noaptea pe străzi, e suspect!”

Stamate a luat caseta cu două degete și a învîrtit-o gînditor cînd pe-o față, cînd pe alta:

,, Ce-i asta, domle și de unde o ai?”

Inima-mi bătea mai să-mi spargă pieptul și am reușit cu greu să îngaim:

,, E-o casetă cu muzică disco…mi-a dat-o un prieten s-o ascult!”

Borțosul s-a băgat iarăși în vorbă:

,, Io cred că-i furată…a spart un apartament, a furat ce-a găsit pe-acolo, a dosit marfa de valoare ca s-o vîndă mai tîrziu și asta i-a rămas prin nădragi. Vă zic, io, domn căpitan că e suspect rău, că n-a lucrat el de unu’singur, avea complici sau făcea parte dintr-o bandă de spărgători!”

Căpitanul s-a întors spre cuier, unde atîna o manta bleumarin și a vîrît caseta într-unul din buzunare.

,, Păi, dacă e suspect, mă Dincă, îl băgăm la arest și înaintăm dosar la procuratură că și-așa avem o droaie de cazuri de spargeri și furturi nerezolvate pe rol!”

Mi s-au tăiat picioarele de spaimă. Auzisem destule povestiri cu nevinovați băgați la pîrnaie ca să le iasă milițenii socotelile cu infractorii și nu reușeam să-mi limpezesc gîndurile și să găsesc o portiță de scăpare.

,, N-am spart și n-am furat nimic, am spus cu o voce stinsă. Puteți verifica, sunt profesor suplinitor de chimie la școala din Brănești, locuiesc cu chirie pe strada Rodnei, numărul șaipsrezece și căutam un telefon public fiindcă unui vecin i s-a făcut rău și vroiam să…”

,, Vom vedea dacă se leagă sau ne minți, a replicat căpitanul Stamate, mîine dimineață la interogatoriu. Pînă atunci treci la arest, c-așa-i legea făcută, să apere cetățeanul de vagabonzi ca tine, puși pe rele și care umblă fără acte la ei!”

Mi-au luat șireturile și cureaua și m-au împins pe un coridor îngust pînă-n dreptul unei uși zăbrelite, vopsite în gri metalic. Încăperea pătrată și destul de spațioasă în care am ajuns era mobilată cu bănci joase din lătețe de lemn. Pe două dintre ele zăceau ghemuiți un băiat brunet îmbrăcat într-un trening din fîș liliachiu și un bărbat slăbănog, acoperit cu o pufoaică albastră, cum poartă iarna muncitorii, peste care atîrna un palton lung și peticit de culoarea pămîntului de sub poalele căruia i se zăreau tălpile goale și răpănoase. Dinspre trupurile lor venea o duhoare de sudoare acră amestecată cu izul de haine slinoase. Auzind ușa scîrțîind, brunetul s-a ridicat în capul oaselor întrebînd:

,, Pe tine de ce te-au săltat?”

,,N-aveam actele la mine!”

Un zîmbet complice i s-a lățit pe fața slabă cu pielea smeadă și ciupită de vărsat:

,,Și io umblu fără acte la mine, tot timpu’…că de ce să știe ei, gaborii, cine mi-s io, unde mă duc și ce fac. Dacă mă-ntreabă unu’ îi zic atît: io-s Elvis, care-i treaba ta?”

Mi-a întins o mînă murdară și rece, cu degetele foarte lungi. I-am strîns-o spunîndu-mi și eu numele. Cu ochii pe ușa închisă cu geamul din sticlă armată, a făcut pe tăcute semnul fumatului ducînd un chiștoc imaginar în dreptul buzelor:,, tutun ai la tine?” a șoptit. Am ridicat din umeri:

,,Îmi pare rău, mi-au luat țigările cînd m-au percheziționat!”

S-a aplecat și și-a suflecat un crac al pantalonilor scoțînd de sub marginea șosetei două țigări. Mi-a întins una, apoi s-a aplecat peste trupul celui adormit și a scos dintre borfe o cutie de chibirituri. M-au uimit dexteritatea și rapiditatea cu care se mișcau degetele lui lungi și-am întrebat în timp ce mă aplecam spre flacăra chibritului.

,, E voie să fumăm aici?”

Fața lui slabă s-a schimonosit într-un rînjet de superioritate:

,, Se vede măi, Dorule, că nu prea le ai cu aresturile…normal că nu-i voie, da’ gaborii n-au grija noastră, soilesc toți. Dacă aș avea o sîrmă groasă și un cui aș deschide ușa cît ai clipi și-aș șterge-o de aici, dar n-are rost, oricum ne dau drumul dimineață!”

,,Ești sigur că ne dau drumul?”

A scuipat printre dinți, o flegmă gălbuie care a plescăit scurt pe pardoseaua din beton:

,,Da’ ce pizda mamii lor să facă cu noi? De i-ar închide pe toți care umblă teleleu pîn țara asta s-ar umple pușcăriile în două minute și-ar trebui să deie Ceașcă amnistie tot la două zile. Se schimbă treaba dacă ai ciordit bani mulți, ai violat sau ai tăiat pe unu’, atunci înfunzi ocna la sigur. Un văr de-al meu a pățit-o acu doi ani. S-a luat în gură în birt cu un gagiu beat de nu mai știa de el, a pus mîna pe un par să-i dea la moacă și omu’ ce era să facă atunci? A scos șișu’ și i-a luat glanda că doar nu era să-l lase pe ăla să-i spargă capul! Cinșpe ani de pîrnaie i-au dat, că n-a avut nimeni curaj să vină martor cum că ăla mortu’ începuse cafteala și el era în legitimă apărare.”

M-am așezat și eu pe una din bănci și, în timp ce inspiram fumul aspru, mi-a venit o idee.

,, Elvis, dacă scăpăm mîine dimineață de-aici, poți să m-ajuți cu ceva?”

A ridicat din umeri privind plictisit chiștocul scurt, gata să se stingă.

,, De-i vorba de șparlit, descuiat, aranjat o broască, șmanglit mangoții din portofelul unui fraier mă bag…pe alte chestii să nu te bazezi!”

I-am explicat cum îmi găsiseră milițienii caseta și mi-o luaseră. A început să chicotească ca și cum i-aș fi spus un banc bun.

,,Poți s-o uiți. Pe ce pun gaborii laba nu mai vezi. Scrie la lege că după ce-ți dă drumul din arest tre’ să primești înapoi tot ce-ai avut prin buzunare, da’ ăștia-s mai rău ca șuții de meserie. Cică-i corp delict și se confiscă. Da’ ce-i pe caseta aia, muzici străine?”

,, Da, e muzică mișto, de dincolo…mi-a dat-o cineva s-o ascult și s-o copiez, iar acu zace în mantaua căpitanului ăla chelios de la intrare! Dacă reușești s-o recuperezi îți dau cît vrei pe ea, nu mă zgîrcesc. Ce zici?”

A aruncat mucul pe jos frecîndu-l cu talpa pantofului pînă cînd a rămas doar un ghemotoc negricios.

,, S-a făcut…dar te costă fix două bătrîne, nu negociem!”

Spre dimineață, cînd ațipisem încovrigat pe banca incomodă, ușa s-a deschis cu un zdrăngănit greu și în prag a apărut mutra umflată a milițianului care mă arestase. Ținea în mîini o găleată de tablă pe care o lovea cu un teu din șipci .

,, Deșteptarea, puișorilor, că-i momentul să vă plătiți cazarea!”

Elvis a schițat un salut comic, cu palma la tîmplă, bărbatul încotoșmănat în palton s-a ridicat și el mormăind ceva neinteligibil, dar eu l-am privit mirat.

,, Da, copilași, a adăugat el rînjind, în viață totu’ se plătește…ați beneficiat de o noapte cazare pe banii statului, acum treceți la șmotru că vine schimbu-ntîi și musai să predați camera în bune condiții, așa cum ați găsit-o!”

Timp de două ore am spălat camera, culoarele lungi și wcurile împuțite, duhnind a urină ale secției, cu apă rece și o cîrpă slinoasă. O treabă inutilă, de altfel, fiindcă murdăria încrustată în dalele cenușii de beton nu se curățase și-n plus în aer plutea un damf grețos de jeg umed mai înțepător decît înainte de a le spăla. Tipul înfofolit în paltonul de culoarea pămîntului își luase treaba în serios, ca unul de-al casei frecînd cu sîrg pardoselele, în timp ce Elvis stropea cu apă murdară peste tot lălăind o melodie populară, ceva cu ,,doi ochi negri io am iubit” prefăcîndu-se că muncește. S-a învîrtit cîteva secunde pe lîngă cuierul în care atîrna mantaua căpitanului, aplecînduse ca și cum l-ar fi curățat, iar cînd s-a îndreptat de șale mi-a făcut un semn complice cu ochiul. După ce am terminat curățenia și ne-am întors în celulă, mi-a șoptit:,, gata s-a rezolvat, cînd ieșim pregătește banii!”

Înainte de ora șapte ușa s-a deschis din nou și, pe rînd, încolonați unul în spatele celuilalt, am trecut în hol. Căpitanul Stamate ne-a notat numele într-o rubrică din catastif, punîndu-ne să semnăm în dreptul ei, apoi cu un gest plicitisit al palmei, ca și cum ar fi îndepărtat o muscă moartă de pe tăblia mesei, a mormăit:,,hai, valea, și să nu vă mai văd pe-aici!”

Ieșind am dat cu ochii de Meda. Fuma un superlong cu filtru auriu, cu proteza vîrîtă în buzunarele unui ,,parker” kaki, aidoma celor purtate de cătanele n.a.t.o. , iar părul negru, tuns scurt îi lucea ca o cască din antracit. Am luat-o din loc, fără să ne spunem nimic,cu noul meu amic în urma noastră, pînă am ajuns, după zece-cincisprezece metri, în dreptul unui volkwagen broască, vopsit într-un bleu ca floarea de nu-mă-uita. Îl cumpărase din piața de mașini cu un preț de nimic, nici cît ar fi costat o motoretă nouă, iar un mecanic priceput îi reparase motorul și-i vopsise caroseria, montînd tot ceea ce-i lipsea rablei ca să se poată numi autoturism, inclusiv un schimbător de viteze la volan. Cînd am dat să deschid portiera din dreapta, Elvis m-a atins ușor pe umăr scoțînd din buzunarul treningului de fîș caseta din plastic alb: ,, două bătrîne, pretene, după cum ne-am înțeles!”. Meda l-a privit peste plafonul mașinuței și i-a întins, tot fără o vorbă, două hîrtii noi de cîte o sută de lei. El le-a înșfăcat și, după ce le-a frecat de frunte, mi-a tras din nou cu ochiul:,,baftă pretene, oricînd ai o problemă d’asta, să mă cauți!”. A dispărut cu pas săltat, după primul colț în timp ce Meda învîrtea cheia de contact iar broscuța demara gălăgios cu toate pistoanele ambalate. De-abia cînd a virat larg spre bulevardul pustiu la acea oră matinală, a rupt tăcerea:

,, Ai avut noroc c-am aflat imediat că te-au săltat, fiindcă aveau de gînd să te scoată vinovat pentru o serie de spargeri de locuințe în zona centrală.”

,,Cum ai aflat că m-au prins?”

,,N-are importanță…să zicem că m-a anunțat cineva de încredere. Altădată să fii mai prudent și să-ți iei buletinul la tine cînd îți vine cheful să te plimbi noaptea pe străzi!”

I-am arătat caseta și a privit-o nedumerită:

,,Ce-i cu asta, vrei să ascultăm muzică?”

,,Nu știu ce-i pe ea dar sper să merite ăia două sute și opt ore de pîrnaie!”

Am împins caseta în fanta casetofonului phillips, puțină lume din oraș avea în casă, darmite montat în mașină, un obiect asemănător și, după cîteva hîrîituri, în difuzor au început să răsune acorduri de chitară și inconfundabilele voci ale celor de la Eagles:,, Welcome to hotel California / Such a lovely place / Such a lovely face”. Am simțit că mă apucă un val de amețeală și toată oboseala nopții prin care trecusem m-a lovit în moalele capului.

,,Îmi place Eagles, dar nu crezi că e cam mult două sute de lei pentru o melodie de-a lor?” a rîs Meda.

Amețit de parcă toate umbrele trecutului ar fi dat buzna în capul meu o dată cu cîntecul acela plin de melancolie amară, i-am povestit pe scurt tot ce pățisem decuseară cînd mă apucasem să sparg tencuiala misteriosului horn pînă în momentul în care recuperasem caseta.

,, Ăsta e obiectul pe care-l vroiai și pe care l-am găsit în cameră…dar nu mai înțeleg nimic, de ce dracu o fi atît de important?!”

A frînat în capătul străzii Rodna și și-a aprins o țigară. Am ascultat melodia pînă la capăt, o dată, de două ori pînă cînd ne-a fost clar că nu fusese nimic altceva imprimat pe bandă

,, Nu înțeleg nici eu, probabil că e un mesaj ascuns printre versuri. O să văd eu ce-i de făcut…sau alții care se pricep la coduri și decriptări. Oricum, îți mulțumesc că ai dat de ea!”

,, Ți-am promis și trebuia s-o găsesc” am murmurat sleit de puteri și-am coborît din mașină luînd-o spre casă. Fără să-mi pese că la ora aceea trebuia să mă aflu în tren, în drum spre școală, m-am trîntit în pat și am dormit neîntors, vreo cinci-șase ore, pînă după prînz.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s