visuri/ visări(2)

UN VIS PATAFIZIC

 

Cum spuneam, am reînceput să visez colorat. Azi noapte totul a început dezlînat fiindcă pluteam pe o mare de norișori de-un roz palid, cețos. De undeva din afara cîmpului meu vizual a apărut un tip înalt și slăbănog  înțolit într-un costum cu revere foarte lungi și înguste croit dintr-o stofă elastică de-un auriu intens, cu o cămașă zmeurie în ton cu norii și o crăvățică ridicol de mică, verde ca iarba-n aprilie. Arăta ciudățel și lipsit de vlagă, cu craniul său lunguieț, acoperit de-un păr șaten uns cu briatină, cu ochii inexpresivi, goliți de viață și cu o gură amorfă de ins obișnuit să cugete înainte de a vorbi. Nu știu ce mi-a venit să-l întreb așa, fără prea multă condescendență: „Care-i treaba, domle?”

Omul a zîmbit trist: „ Treaba e că n-aș prea vrea s-o mierlesc! ” și a adăugat imediat, să nu fie niciun dubiu, în limba lui maternă:„ Je voudrais pas créver!”

Atunci mi-a picat fisa și mi s-a făcut rușine, acolo în visul acela colorat, de mitocănia mea:

„ Mă scuzați domnule Vian, habar n-aveam că pot visa celebrități!”

„ Scoate bîul că sună mai mișto!” a zis el.

„ Celerități?”

„Exact…Pînă la urmă, ești inginer de meserie, poți să realizezi că viteza de propagare a unei unde cerebrale, α, β sau θ într-un lichid pseudoestetic cu o vîscozitate imposibil de determinat…”

S-a oprit brusc și din palid ca foaia velină de calitate, marca Fedrigoni symbol ivoriu Tatami, obrazul i s-a colorat în violet-purpuriu. De sub reverele sacoului auriu coastele îi palpitau și inima îi zvîcnea vizibil ca un motoraș gripat.

„ Vă e rău?” am întrebat destul de speriat.

Boris Vian a îngăimat: „ O indispoziție trecătoare…adevărul e că n-aș prea vrea s-o mierlesc!” și a scos din buzunar o bizară trompetă din argintiu sau iridiu nu mai mare decît palma mea. Pe loc am auzit arabescurile unei melodii necunoscute, ceva între jam session și bluess. În timp ce cînta de zor cu dreapta și-a înmuiat arătătorul stîngii în ceața zmeurie și a început să scrie de ceva pe o fîșie de hîrtie ca și acelea de la cassele de marcate clasice. Cînd muzica s-a oprit mi-a întins panglică pe care scria, îl știți prea bine, următorul poem:

Je voudrais pas crever
Avant d’avoir connu
Les chiens noirs du Mexique
Qui dorment sans rêver
Les singes à cul nu
Dévoreurs de tropiques
Les araignées d’argent
Au nid truffé de bulles
Je voudrais pas crever
Sans savoir si la lune
Sous son faux air de thune
A un coté pointu
Si le soleil est froid
Si les quatre saisons
Ne sont vraiment que quatre
Sans avoir essayé
De porter une robe
Sur les grands boulevards
Sans avoir regardé
Dans un regard d’égout
Sans avoir mis mon zobe
Dans des coinstots bizarres
Je voudrais pas finir
Sans connaître la lèpre
Ou les sept maladies
Qu’on attrape là-bas
Le bon ni le mauvais
Ne me feraient de peine
Si si si je savais
Que j’en aurai l’étrenne
Et il y a z aussi
Tout ce que je connais
Tout ce que j’apprécie
Que je sais qui me plaît
Le fond vert de la mer
Où valsent les brins d’algues
Sur le sable ondulé
L’herbe grillée de juin
La terre qui craquelle
L’odeur des conifères
Et les baisers de celle
Que ceci que cela
La belle que voilà
Mon Ourson, l’Ursula
Je voudrais pas crever
Avant d’avoir usé
Sa bouche avec ma bouche
Son corps avec mes mains
Le reste avec mes yeux
J’en dis pas plus faut bien
Rester révérencieux
Je voudrais pas mourir
Sans qu’on ait inventé
Les roses éternelles
La journée de deux heures
La mer à la montagne
La montagne à la mer
La fin de la douleur
Les journaux en couleur
Tous les enfants contents
Et tant de trucs encore
Qui dorment dans les crânes
Des géniaux ingénieurs
Des jardiniers joviaux
Des soucieux socialistes
Des urbains urbanistes
Et des pensifs penseurs
Tant de choses à voir
A voir et à z-entendre
Tant de temps à attendre
A chercher dans le noir
Et moi je vois la fin
Qui grouille et qui s’amène
Avec sa gueule moche
Et qui m’ouvre ses bras
De grenouille bancroche
Je voudrais pas crever
Non monsieur non madame
Avant d’avoir tâté
Le goût qui me tourmente
Le goût qu’est le plus fort
Je voudrais pas crever
Avant d’avoir goûté
La saveur de la mort.

[ N-aş prea vrea ca s-o mierlesc
Făr’ să văd, c-ar fi nasol,
Câini în Mexic soilind
Fără nici un vis câinesc
Şi maimuţe-n fundu’ gol
P-unii tropice halind
Şi păienjeni de argint
În plase pline de bule
N-aş prea vrea ca s-o mierlesc
Făr-să ştiu dacă luna de cleştar
Care pare un biştar
Are corn de staniol
Dacă soarele e rece
Dacă anotimpurile, patru,
Patru sunt cu-adevărat
Fără să fi încercat
Să-mi trag fusta peste-o bucă
Şi să ies pe strada mare
Fără să mă fi uitat
Într-o gură de burlan
Făr’ să trag câte-o măciucă
În locșoare mai bizare
N-aş prea vrea s-o iau la vale
Făr’ să ştiu şi eu ce-i lepra
Da’ şi alea şapte boale
Cu care te pricopseşti pe jos
Nici ce-i bine nici ce-i rău
Să nu mă mai amărască
Dac-aş şti dac-aş şti
C-am sa le fac safteaua
Şi d-asemenea ar fi
Tot ce-n mine zace
Tot ce preţuiesc
Că ştiu eu ce-mi place
Fundul mării de smarald
Unde algele dansează
Pe nisipul ondulat
Iarba-arsă-n iunie
Şi pamântul ce plesneşte
Şi miresmele de brad
Sărutul cui mă iubeşte
Că-i acesta că-i aceea
Ursuleţul meu, Ursula
Tot frumoasă e femeia
N-aş prea vrea ca s-o mierlesc
Înainte de-a uza
Gura ei cu gura mea
Şi cu mâna trupu-i jun
Iar cu ochii ce-a rămas
Mai departe nu mai spun
Îi dau reverenței glas
Nu prea e grozav să mori
Pân’ să se fi inventat
Trandafiri nepieritori
Şi o zi de două ore
Pe la munte câte-o mare
Pe la mare câte-un munte
Dispariţia durerii
Şi ziarele-n culori
Toţi copiii bucuroşi
Şi-alte chestii în domeniu
Care dorm prin minţile
Inginerilor de geniu
Grădinarilor voioşi
Socialiştilor umani
Urbaniştilor urbani
Şi-n vreun gând de gânditori
Sunt atâtea de văzut
De văzut de înțeles
Timp destul de cunoscut
Şi din noapte de cules
Iar eu văd moartea rapace
Dă din coate vine-ncoace
Şi cu mutra ei umflată
Îmi întinde labele
De broscuţă crăcănată
N-aş prea vrea ca s-o mierlesc
Nu vreau domule, nu doamnă
Înainte de-a-ncerca
Acel gust profund al sorţii
De la care ameţesc
N-aş prea vrea ca s-o mierlesc
Înainte de-a gusta
Din adânc savoarea morţii. ”]

Iar sub ultimul vers cu majuscule: „BORIS VIAN, TROMPETIST, ACTOR, PATAFIZICIAN, DRAMATURG, INVENTATOR, ESTET

În secunda următoare s-a…evaporat, volatilizat, a dispărut așa cum numai în vise poate să dispară ceva/cineva. Cînd m-am trezit, preț de un minut-două am sperat că voi ține între dește poemul cu autograf. Normal, era doar o cută a cearșafului!

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s