visuri / visări (3)

BERE CALDĂ

De cînd a dat colțul ierbii și au înmugurit plopii am reînceput să visez. Mai exact îmi amintesc cu exactitate ce-am visat cînd mă trezesc. Indiferent de ce afirmă psihologii despre cele cinci etape ale somnului, despre undele alfa, explozia de adrenocorticotropină  și faza REM care plasează visele în intervalul a cel mult cincizeci de milisecunde, cred că mecanismul visării rămîne o mare enigmă. Totuși, visele mele continuă să fie descriptive și foarte colorate.

Se făcea că era vară și mă aflam cu Robert Șerban pe terasa unei cafenele din centrul vechi. Robert purta pantaloni din pînză de in, o cămașă albă cu dungulițe gri, prospăt călcată și espadrile. Eu eram îmbrăcat cum venisem de la lucru, în blugii mei decolorați, plini de praf și un tricou transpirat. Beam amîndoi bere caldă și, ca să nu mai tac ca un bleg, i-am spus arătînd spre trotuarul crăpat și vălurit:

„Uite, domle, ce lucru de mîntuială au făcut ăștia, asfaltul ăsta e o bătaie de joc, n-are bitum cît trebuie!”

A ridicat din umeri:

„Așa o fi, dar mă scuzați, nu e domeniul meu!”

Am mai luat o gură de bere și ca s-o dreg cumva l-am întrebat:

„ Oare de ce nu se mai organizează festivalul de poezie de la Struga?”

A luat și el o gură de bere caldă:

„ Se organizează, în fiecare an din o mie nouă sute șaizeci și șase, neîntrerupt!”

„ Mă scuzați, n-am știut, nu-i domeniul meu!” am zis eu.

Pe strada pustie a apărut o bătrînică îmbrăcată într-o rochie mov cu modele florale  și o pălărie mare de pai pe cap.  Ținea cu greu în lesă un dog danez, alb cu pete negre care o smucea silind-o să facă pași mari și repezi pe asfaltul plin de gropi. Părea o gînganie chinuită, metafizică pierdută în cadrul uriaș al pieții cu fațadele baroce tăiate de umbre geometrice. Nu știu ce mi-a venit să arunc în timp ce-mi aprindeam o țigară:

„ Parcă ar fi un tablou de Chirico!”

El a zîmbit arătînd spre pachetul de țigări:

„ Așa-i, leit Chirico! Puteți să-mi dați și mie o țigară? M-am lăsat de vreo douăzeci de ani de fumat dar uneori îmi vine, așa ca acum, cheful să beau și tutun!”

În timp ce își aprindea țigara, am continuat:

„ Un Giorgio de Chirico cu chichirez!”

A rîs pufăind din țigară:

„ Un chichirico!”

Am rîs amîndoi pînă cînd m-am trezit.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s