tablou de gen c-o lăptăreasă asudată și-o vacă de rasă

(inspirat de-o idee a dumnealui, inimosul prozator, traducător și umorist,Radu Părpăuță)

Să tot fie cinci ceasuri a.m., cînd Maricica, 40 de primăveri bătute pe muchie, 80 chile verificate pe cîntarul decimal al fabricii de lapte și-o alură de walkirie la menopauză,  intră cu ochii cîrpiți de nesomn în grajd. Joiana olandeză mugi acuzator : „Iar întîrziași bre, cu mulsul ! Vrei să mă betegesc de mastită ?”

Femeia îi răspunse în gînd :

„ Întîi munca și-apoi distracția, gagico !”

Înșfăcă o lopată și se apucă temeinic de rînit. O miriadă de musculițe se învîrteau în juru ei, i se băgau-n gură, în nas, în ochi, duhoarea de amoniac și de balegă proaspătă o sufoca, umplea tot grajdul dar ea nu se descuraja. Azvîrli paiele îmbălegate într-o roabă, așternu c-o furcă altele proaspete și nu se opri din robotit  decît atunci cînd dușumele fură lună și bec. Răsuflă adînc, își potrivi la ceafă tulpanul din nylon înflorat made in Taivan, își trase un scăunel sub buci și apucă șiștarul între genunchi.

„ Hooo, femeie, îi transmise telepatic vita de rasă, ce faci, unde te grăbești ? Nu mă toaletezi corespunzător !”

Maricica oftă, lăsă șiștarul din mînă și intră în bucătărie. Luă de pe aragaz o oală cu apă încropită, o varsă într-o găleată, adaugă apă rece, controlă temperatura să fie nici prea caldă nici prea rece și se întoarse în grajd. Atinse ugerul cald și dădu să-l spele dar vaca își vîntură coada și-o cîrpi scurt peste obraz :

„ Săpun antibacterian n-ai pus? Vrei să mă procopsesc cu o dermatită ?”

Maricica scoase din pozonarul șorțului, bleu cu buline albe un dărab de sopon de casă, marcă neînregistrată și săpuni temeinic ugerul mofturoasei. Cînd dă să strîngă temeinic țîțele între dește, într-o suită bine susținută de mișcări automate, blestemata de marhă mugi din nou :

„ Ce faci toanto, masaj erotic ? Mai delicat, sadico, că mă doare !”

Cîr-mîr, își adaptă ritmul mișcărilor la bioritmul vacii iar șiștarul se umplu cu un lichid alb, călduț și spumos cu miresme dulcege  de fîn macerat și uruială de orz. (meniul preferat al olandezei). După ce isprăvi  și ultimul jet țîrîi  melodios ca o cvintă la țambal în recipientul de muls, trecu în dependința numită, generic, cășărie. Aici mirosea tare a zer și a produse lactate. Maricica munci de curgeau apele pe dînsa mai abitir decît Bistrița cînd dă pe lături din albie, primăvara. Smîntîni oalele cu laptele muls decuseară, stoarse sedilele de caș, bătu untul, mestecă, fierse, decantă și o ținu tot așa pînă către prînzișor. Abia atunci se opri și îmbucă un boț de mămăligă rece tăvălit în brînză. Bău apoi o stacană de zer proaspăt, rîgîi zicînd „bogdaproste ” și-și făcu cruce peste gură. Cînd dădu să-și aprindă o țigară, că ăsta era viciul ei secret, buruiana-dracului, bagă de seamă că era ultima din pachet. Atunci își scoate cizmele de cauciuc, încalță o pereche de adidași lăbărțați, cu două numere mai mari și o luă cu pași mari spre buticul din localitate. Ajunsă acolo, împinse ușa din sticlă pe care scria citeț „ Ooiervaar”adică „barza” în neerlandeză, fiindcă dugheana era ținut tot de o olandeză, una Saskjia (sătenii îi zic Sasca, că-i mai ușor de pronunțat) și intră de-a dreptul. Buticăreasa o întîmpină cu un zîmbet larg care-i încrețea toată fața oacheșă, încadrată de zulufi negri și lucioși. Trebuie să vă lămuresc că Saskja e-o neerlandeză get-beget, născută în urbea de pe Amstel, cu bunici originari din insula Sumatra dar stabilită de zece ani pe meleagurile unde cașul e caș, nu wronghel, iar vaca, vacă, nu coe !

− Goedemorgen, bun dimineț, lele Marico ! Ce să dau la tine? ciripi ea.

− Dimineață o fost cînd m-am trezit io, acu patru ceasuri…dă-mi un pachet de superlong din ăla cu țiplă roșie !” mormăi lăptăreasa.

Saskjia se întinse cu agilitate spre rafturi, că era slabă și dejghinată-n oase ca o junincă anorexică din grajdurile defunctului c.a.p., apucă pachetul și-l trînti pe tejghea :

− Două sute de mii, că s-a mărit acciz la tabak …făcu ea și nu-și poate reprima un gest de apărare ducînd palma la nas :„Pffuuui, mijn god, ce putori !”

Maricica o întrebă numărînd bancnotele înghesuite într-un portmoneu mic din plastic roz :

− Ce-ai zis, lele ?”

− Pute, vreselijke geur, miroși groaznic!

− Ce pute? ridică femeia cu candoare din umeri.

− Dumneta, puțești cum un latrin murdar!

Maricica hohoti cu tot tonajul ei de lăptăreasă experimentată:

− Nu, bre, miros a caș, urdă, telemea, covăsît, lactate bio produse în ferma proprie!

− Nee, nee, eu fost vizit în koelandbouwbedrijf farm, știu miros de zuivelfabrik:leerdammer, gouda, edam, alkmaar, etțetera! Asta putor de baleg plus transpiratie…dau la tine een antiperspirant antisudorific kolossaal!

Se întinse spre alt raft, luă de pe el un tub violet-argintiu și i-l arătă.

− Iaca scîrț, ce să fac cu anti..sotorifica asta? se miră Maricica

Saskjia avea însă, o putere de persuasiune ieșită din comun, specifică rasei sale amestecate, că nu degeaba se măritase cu un localnic aducînd pe lume o jumătate de duzină de prunci neerlandezo-mioritici (vorba ceea, vaca mică fată viței mulți) și nu se dădu bătută:

− Barbat la tine nu iubit cu putor de vaca și sudori…

Îi agită sprayul pe sub nas, insistă „ nu place, dai bani napoi la tine” și atîta o tolocăi la cap că lăptăreasa cedă și cumpără „antisudorifica”.

Întoarsă acasă, Maricica își continuă programul cotidian: fierse lături pentru purcei, pregăti prînzul, îi mai aruncă Joianei o mînă de nutreț în iesle și roboti așa, neîntrerupt patru ceasuri și mai bine pînă cînd țoalele i se îmbibară de-o sudoare acrită.

„Ia-n să văd, își zise ea amintindu-și de tîrguiala de la butic, la ce-i bun antisotorificu ce mi-l vîndu Sasca!”

Îi desfăcu capacul, pulveriză o porție zdravănă la subsuori, apoi între, pardon de cuvînt, ugere, ba chiar și-n părțile intime ale trupului și oftă mulțumită de rezultat: „ nu miroase rău drăcia asta, aduce cumva a garofițe sălbatice și-a praf de purici!”

Spre seară cînd  intră în grajd cu șiștarul în mînă să înceapă mulsul de seara, neerlandeza patrupedă întoarse capul privind-o cu ochii ei galeși plini de reproșuri și scoase un muget de avertizare. Maricica dădu să o toaleteze la țîțe dar vaca lovi cu copita în găleată vărsîndu-i conținutul și se smuci în lanț de gîndeai că-i un taur de reproducere aflat în exercițiul funcțiunii, nu alta.

„ Hooo, boală, ce te-a apucat?!” o interogă lăptăreasa și trase șiștarul sub ugerul umflat și promițător.

Joiana, în mod neverosimil, nu se lăsă mulsă, ba mai mult, schiță o mișcare agresivă de corida care o puse pe Maricica pe gînduri.

„Las că mă rogi tu, mîine dimineață să te mulg!” făcu ea părăsind dependința.

A doua zi, întîmplarea se repetă. Maricica, proaspăt parfumată cu antiperspirant intră să efectueze operațiunea de muls, însă bovina  recalcitrantă nu catadicsi să dea nici măcar un mililitru de lapte, de-ai fi zis că-i secase izvorul galactic pe vecie.

De-abia după o săptămînă încheiată misterul a fost elucidat: Joiana, animal de rasă, cu pedigree verificat și simțuri fine făcuse o alergie la componenții chimici din antiperspirant. Să auzi, să vezi și să nu crezi!

 

Morala poveștii mele: ”nu știe mocanu’  de ce-i bun șofranu’!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s