Vioara albă

VIOARA  ALBĂ

„Ce frumoasă este vioara ta!” îi spuse cu sinceră admirație Cratimă, prietenului și colegului său, Sedilă. Çutia ei de rezonanță  bine lustruită  lucește  ca satinul  sub șerlacul auriu, eclisele ei din molid transilvănean sunt atît de perfect arcuite și-atît de lascive încît îmi evocă șoldurile Venerei din Milo, cele două  efuri sunt mai bine conturate decît  buzele unei cariatide, gîtul ei prelung și grațios sprijinit pe popic, e-atît de seducător încît îmi dau lacrimile ori de cîte ori îl contemplu… iar atunci cînd faci amor cu ea corzile-i răsună mai languros și mai sprințar decît aria clopoțeilor din Lakme!”

„ Da, așa-i, zîmbi Sedilă, acesta e și motivul pentru care m-am căsătorit cu ea…și te rog să remarci că pe lîngă aceste calități fizice evidente, este o gospodină desăvîrșită : spală rufe, deretică de nu găsești un fir de praf prin casă și-mi prepară o delicioasă ciorbă de burtă!

„Offf, de ce n-am norocul să găsesc și eu una la fel cu care să mă însor?”

„O vei găsi prietene, o vei găsi într-o bună zi, totul este să ai răbdare!” îl sfătuia celălalt.

Adevărul e că pe Patricius Cratimă nu-l caracteriza deloc răbdarea, el era un hedonist convins, impulsiv și extrem de sagace, care atunci cînd își propunea un lucru nu se lăsa păgubaș pînă cînd nu-l obținea. Plin de neastîmpăr și obsedat de ideea însurătorii se apucă să colinde magazinele de instrumente muzicale din toate marile orașe ale lumii. Peți și-o cremoneză cu alburn nobil, o strănepoată de-a lui Guarneri, dar nu se înțelese cu proprietarul asupra zestrei, iar la capătul căutărilor sale asidue constată căci nu mai avea decît o singură soluție. Dacă soarta îi era potrivnică și nu-și putea afla jumătatea, l’âme soeur, cum ar veni, printre toate viorile, violinele și violele acestei lumi, își va comanda aleasa inimii unui lutier iscusit. Pe signior Archetto îl găsi prin mica publicitate, la rubrica „  bricolaje și reparații diverse”.

Fără să stea prea mult pe gînduri  bătu la ușa lui  și-i spuse în felul său direct și intempestiv:

„ Sunt burlac, vreau o vioară numai a mea!”

„ Va bene, spuse lutierul scărpinîndu-se între omoplați cu un arcuș. Cum doriți să fie? ”

„ Tînără și superbă, fără idei preconcepute!”

„ V-o fac, într-o lună, momentan n-am comenzi urgente și-mi sunteți molto simpatico, dar vă costă o mie de reali!”

Cratimă se scotoci prin pungă, drumurile pe mapamond îi cam secătuise bugetul, și bombăni:

„ N-am decît cinci sute de reali!”

Archetto se scărpină din nou cu arcușul într-un loc inaccesibil situat sub vertebrele sacrale:

„ Va bene, v-o fac și cu cinci sute în varianta più economico!”

Meșterul se ținu de cuvînt dar fiindcă clientul său se grăbea, iar șerlacul și baițul erau scumpe, îi făuri o vioară din placaj alb melaminat pe care îl  glănțui cu un strop de lac incolor. Cratimă găsi acest lucru foarte șic, culoarea neobișnuită a instrumentului îi dădea o notă exotică, originală și plecă fericit cu Bianca, așa își botezase iubita,  ambalată într-o cutie tapisată cu satin roșu. Se duse glonț la un predicator  presbiterian iar acesta, în schimbul făgăduielii că-și va boteza odraslele în ritul highlander new age, oficie repede și fără martori, folosind doar cu un voal din mătase sintetică și o cunună de mirt vestejit, cununia omului cu vioara.

După scurta ceremonie, Cratimă se simțea însuflețit de un extaz artistic rar, inima i se zbătea ca un pui de găină căruia îi arăți rotisorul  și de-abia aștepta să ajungă acasă ca să înfrupte din deliciile seducătorului instrument.  Aprinse o duzină de candele înmiresmate, se bărbieri cu grijă, își tunse părul din nas și din urechi, se parfumă din belșug cu un deodorant scu note orientale și-apoi luă vioara în brațe. O dezmierdă pe îndelete și-o strînse la piept cu pasiune pînă cînd îl trecură toate sudorile dorințelor carnale. Cînd, însă își trecu frenetic arcușul peste corzile Biancăi, în loc de o cvintă perfectă într-un vibratto pasional se  auzi un scîrțîit oribil, ceva asemănător cu sunetul emis cînd freci o bucată de polistiren de un geam.

„ Ohhh, își spuse el cu pielea aricită de spaimă și de dezgust, ce-i asta?”

„ Sunt virgină, suspină vioara pe trei note mici și chircite între corzi, te implor, dragul meu soț, ai răbdare și fii mai delicat cu mine!”

A doua zi Cratimă își repetă asaltul amoros asupra viorii dar, oricît de delicat și de minuțios își pregăti el preludiul,  Bianca nu rezonă la sentimentele lui. Cu încăpățînarea unui asin columbian încărcat cu pachete din frunze de coca și mînat pe cărări inaccesibile, ea scotea numai note false și sunete disonante. Atunci, nemaiștiind ce atitudine să adopte, nefericitul alergă cu iubita sa la lutier. Archetto o examină atent cu o lupă, îi ciupi cu sadism corzile, îi strînse călușul într-o menghină pînă cînd începu să transpire șiroaie groase și lipicioase de rășină epoxidică, îi bătu două cuișoare de alamă în căluș iar la finalul consultației îi spuse:

„ Domle, asta e! Pentru cinci sute de reali nu puteai avea pretenția să-ți construiesc un stradivarius, nu?!”

„ Dar nu cîntă, nu spală, nu dă cu aspiratorul prin casă, nu gătește, nici măcar un ou nu știe să fiarbă! zbieră violonistul scos din țîțîni, iar pe deasupra scîrțîie ca o ușă de tablă ruginită aruncată într-un concasor din infern!”

Spre cinstea lui trebuie să spunem că Archetto era un tip simțitor. I se făcu milă de bietul amorez și-i schimbă corzile Biancăi cu cele ale unei yamaha electro-acustice. Acum vioara albă se sfădea toată ziulica cu iubitul ei în graiul vorbit prin insula Honshu, ba îmi mai dădea și cîte-o scatoalcă atunci  cînd îndrăznea să-și sprijine bărbia de obrazul ei lemnos.

Numai disperarea poate împinge un om sensibil, cultivat și onest la crimă. Într-un acces de furie, Cratimă o trînti pe Bianca de podea și o lovi din toate puterile cu călcîiul, dar lemnul ieftin al viorii rezista. Luă un ciocan dar nu reuși s-o zdrobească. Încercă cu o drujbă dar lama fierăstrăului ricoșă și-i reteză indexul și degetul mare. Trecu peste ea cu un compactor uitat peste noapte pe-o aleea lăturalnică  de muncitorii unei firme de construcții. O cufundă într-un butoi acid sulfuric concentrat dar plutea. O aruncă din vîrful unui munte într-o prăpastie dar ea se întoarse după jumătate de oră gîfîind și plină de praf cum suise coasta cu grohotiș. Ciudat lucru, dar înafara cîtorva zgîrieturi și pete vioara nu se alese cu alte metehne. Era disperat, căci Bianca părea indestructibilă. Pe deasupra era ușuratică și infidelă (deh, fiind construită din placaj subțire) încurcîndu-se cu un oboist , posesor al unui viguros instrument din abanos, care performa acorduri din Cavalleria Rusticana în manejul unui circ.

„ Asta e, sunt pe culmile disperării, nu-mi rămîne altceva de făcut decît să mă spînzur cu corzile ei!”trase el concluzia după ce îi înfățișă amicului său toată halima sa amoroasă.

„ Ești un bleg. Divorțează, domle, că tot nu aveți copii!”, de ce dracu să te chinui în halul ăsta?!” îl sfătui Sedilă.

„ Nu pot, scînci Cratimă, am jurat s-o iubesc și să cîntăm împreună for ever, pînă la sfîrșitul zilelor!”

„ Atunci, dragul meu, ești demn de compătimit. O să dai ortu înainte să i se scorojească ei lacul de pe fețe, dar asta e, vorba latinului: ars longa, vita brevis!”

Nici măcar în instituția medicală de tratare a bolilor sistemului nervos nu-și găsi liniștea. Degeaba îl îndopară cu sedative și barbiturice, Cratimă o visa noapte de noapte pe Bianca, o fantasmă albă din furnir ieftin, melaminat. O strîngea în brațe și cînta cu frenezie Capriciul  no. 24 al lui Niccolo Paganini, vărsînd simultan șiroaie de lacrimi în somn pînă cînd se umflau dușumeaua și pereții, periclitînd în acest fel capacitatea portantă a clădirii.

Un psihiatru tînăr, adept al unor metode neortodoxe se sfătui așa cu Sedilă:

„Am avut acum doi-trei ani un caz similar, ba poate chiar mai grav fiindcă pacientul acela era mormon și bisexual era căsătorit cu o mandolină și cu un violoncel nemțesc. L-am vindecat de obsesii punîndu-l să confecționeze din lemn tot felul de obiecte de artizanat: banițe, butoiașe, ciubere, copăi, dulapuri, dranițe…”

„ Am prins ideea, nu văd de ce n-ați încercat și cu amicul meu?!”

Zis și făcut. Îl duseră pe amatorul de viori în atelierul de tîmplărie al clinicii, îi puseră la dispoziție  rindele, dălți, ferăstraie, plus trei metri steri de cherestea de brad și-l lăsară să-și facă damblaua. După o lună, cînd Sedilă trecu să-l viziteze îl găsi cioplind cu o bardă ceva care aducea cu o uriașă acvilă stilizată.

„Las’ că-i bine, din moment ce nu cioplește viori” gîndi el și îl căută pe tînărul psihiatru neortodox.

„ Mă tem că am dat greș cu tratamentul, îi spuse acesta, amicul dumneavoastră a construit un planor pe care l-a botezat Aurel și s-a îndrăgostit de el mai abitir decît Romeo de Julieta sa!”

„ Mulțumesc, doctore, c-ai încercat” mormăi Sedilă cam plictisit de toată povestea, „adevărul e că întotdeauna am bănuit că-i gay, avea un stil aparte de a mînui arcușul!”

Se ridică, salută și ieși în curtea sanatoriului. Acolo dădu de un internat tînăr, vesel și roșu în obraji care prinsese o pisică neagră și se chinuia să-i coase o pereche de aripi de spinare. Animalul se zbătea și-l zgîria dar lui nu-i păsa, rîdea și striga: „ vei fi un Icar, nu te împotrivi!”

Sedilă zîmbi și, printr-o ciudată asociație de idei, își aminti ceva și scoase un blocnotes.

„ Să nu uit să cumpăr sacîz nemțesc calitatea-ntîi. Ultima oară cînd am luat din cel fabricat în Maroc, nevestica mi-a zis că o ustură strunele…ce ți-e și cu femeile astea!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s